sâmbătă, 31 martie 2012
Lucrare pastoral-misionară în parohia Poiana - Vorona
Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Poiana, Protopopiatul Botoşani, se află într-un amplu proces de reabilitare şi înfrumuseţare, începute din anul 1999, sub coordonarea părintelui paroh Andrei Bucşă. Sfântul lăcaş a fost tencuit la exterior, iar în interior s-a montat parchet, s-au cumpărat strane noi, iar sfânta masă a fost placată cu marmură. De asemenea, lăcaşului de închinăciune i s-a montat o catapeteasmă nouă. În prezent se efectuează lucrări la cantina socială. Biserica a fost sfinţită pe 17 noiembrie 1847, fiind ctitorită de stareţul Rafael de la Mănăstirea Vorona. "Anul acesta se împlinesc 165 de ani de la sfinţirea bisericii parohiei noastre. În fiecare an, de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli, ne aducem aminte de ctitorii sfântului lăcaş din Poiana. Tot atunci, Şcoala cu clasele I-VIII Poiana şi Şcolala Generală Tugheş din judeţul Harghita,organizează diferite manifestări, în cadrul unui parteneriat. De Sfinţii Arhangheli sunt sărbătorite Zilele Şcolii şi ziua satului. Zilele Şcolii sunt un prilej de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, dar ne aducem aminte şi de profesorii care au predat la Poiana de-a lungul timpului", a spus pr. paroh Andrei Bucşă. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu