sâmbătă, 17 martie 2012
Acţiuni caritabile pentru beneficiarii Centrului „Sfântul Mina“
Centrul de asistenţă socială şi îngrijire la domiciliu "Sfântul Mina", din cadrul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, şi parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, au organizat ieri o acţiune social-caritativă. Persoanele afectate de boală din parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni", aflate în îngrijirea Centrului "Sfântul Mina", au primit o floare, un mărţişor, precum şi pachete cu alimente. "Darurile pentru cei aflaţi în suferinţă au fost oferite cu multă dragoste de pr. paroh Neculai Dorneanu, care a primit cu mare interes iniţiativa noastră. Mai mult de atât, pr. Neculai Dorneanu a citit o rugăciune pentru sănătate celor pe care i-am vizitat", a declarat Cătălina Fadur, directorul Centrului "Sfântul Mina". Activitatea filantropică din parohia "Sfânta Mahramă" şi "Sfinţii Martiri Brâncoveni" este a doua din această săptămână şi face parte dintr-o campanie de sensibilizare a parohiilor ieşene de a veni în sprijinul persoanelor bolnave şi cu o situaţie materială precară. Tot ieri, un grup de copii de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Iaşi a organizat o acţiune caritabilă destinată bătrânelor aflate în evidenţa Centrului "Sfântul Mina". Şcolarii au organizat o colectă constând în alimente, îmbrăcăminte şi alte produse de strictă necesitate, pe care le-au împărţit femeilor în vârstă, bolnave şi fără posibilităţi materiale, la domiciliu acestora. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu