În cuvântul adresat cu acest prilej, IPS Teofan a remarcat "lumina cerului" care se regăseşte în picturile lui Nicolae Grigorescu, amintind că Mănăstirea Agapia este cunoscută mai ales pentru frescele din interiorul Bisericii "Sfinţii Voievozi". "Mănăstirea Agapia are şi o bogată colecţie de icoane realizate de Nicolae Grigorescu. Picturile lui Grigorescu, care nu au o coloratură religioasă, arată o anumită sensibilitate şi candoare.
Nicolae Grigorescu a pictat mănăstirile Zamfira şi Agapia. Este imposibil ca ambianţa sacră din cele două aşezări monahale să nu fi prins rădăcini în sufletul său", a apreciat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Stavrofora Olimpiada Chiriac, stareţa Mănăstirii Agapia, a vorbit despre "dificila sarcină a lui Nicolae Grigorescu de a picta biserica mare a Mănăstirii Agapia". "Cine doreşte să cunoască în profunzime arta sacră a lui Grigorescu trebuie neapărat să viziteze Mănăstirea Agapia a cărei biserică centrală este pictată în întregime de marele pictor", a spus stravrofora Olimpiada Chiriac.
La rândul său, Vasile Munteanu, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Iaşi, a amintit de buna colaborare între Biserică şi instituţiile judeţene implicate pentru realizarea expoziţiei la Iaşi, menţionând sprijinul deosebit al Înalt Preasfinţitului Teofan şi al pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Corul "Cuviosul Rafail de la Agapia" al Mănăstirii Agapia a susţinut, în continuare, un concert de cântări religioase specifice Postului Mare. Expoziţia "Grigorescu - Artă sacră", va putea fi vizitată în perioada 29 martie-29 aprilie 2012. Tot aseară a avut loc vernisajul expoziţiei fotografice "Precum în cer aşa şi pe pământ", semnată de artista Cristina Nichituş Roncea. (Constantin Ciofu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu