La Şcoala "Petru Rareş" din Hârlău a avut loc ieri programul social-filantropic şi cultural "Femeia creştină". Evenimentul a fost derulat de Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă" - filiala Hârlău, în cadrul parteneriatului Şcoală-Biserică. Un număr de 50 de elevi de la clasele a II-a B şi a IV-a B, coordonaţi de prof. Tereza Rugină şi Gabriela Onofrei, au oferit femeilor pensionare din Hârlău şi Pârcovaci un program artistic dedicat Zilei Femeii. Programul oferit de elevi a constat în prezentarea de cântece şi poezii tematice. La sfârşitul întâlnirii, elevii au oferit flori, mărţişoare şi daruri femeilor pensionare care au participat la activitate. Bătrânii au primit sfinţişori din partea Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" - filiala Hârlău. "Întrucât în acest an marcăm Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii, avem intenţia să realizăm mai multe activităţi în care vor fi implicaţi elevi şi pensionari din Hârlău", a relatat prof. Laura Crăciun.
Manifestări dedicate mamei la Dorohoi
Manifestările dedicate Zilei de 8 martie au început la Dorohoi încă de acum trei zile. Marţi, 6 martie, în Sala Teatrului din Dorohoi, a avut loc minifestivalul-concurs "Mama - îngerul meu", organizat de copiii de la Grădiniţa cu program prelungit numărul 6 din Dorohoi (structură a Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" din Dorohoi), în colaborare cu Grădiniţa numărul 7 din Dorohoi (structură a Şcolii Generale numărul 4 din Dorohoi). Miercuri, 7 martie, la Sala Teatrului din Dorohoi a avut loc spectacolul "Flori pentru mama", organizat de Clubul elevilor din Dorohoi. În cadrul acestei manifestări, elevul Alexandru Raclariu (anul IV, secţia Pastorală la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi) şi eleva Diana Catrinescu (anul II, secţia Filologie - bilingv la seminarul teologic dorohoian) au interpretat un duet. Au mai evoluat în cadrul Orchestrei "Mugurelul" elevii Bidaşcu Silvestru şi Răzvan Sarafim. Cenaclul "Haris" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi a organizat ieri spectacolul "Un zâmbet şi un gând frumos pentru mama" - ediţia a IX-a, coordonat de prof. Cristina-Ionela Ignat şi de prof. Gianina Butescu. Pe scenă au evoluat cu piese muzicale şi scenete elevi şi eleve din cadrul seminarului. "La acest eveniment au participat mame ale elevilor, dar şi invitate ale instituţiilor dorohoiene. Manifestarea a fost dedicată mamei şi primăverii, care ne bucură inimile prin soare", a spus pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi.
Spectacole pentru bătrânii Centrului rezidenţial Hârja
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a oferit ieri flori, felicitări şi cadouri angajatelor Centrului eparhial Roman. "Preasfinţia Sa s-a întâlnit cu angajatele Centrului eparhial, le-a felicitat cu ocazia zilei de 8 Martie, le-a binecuvântat şi le-a adresat un cuvânt de preţuire şi binecuvântare pentru prezenţa şi lucrarea benefică în familie, Biserică şi societate", a afirmat pr. Constantin Gherasim, inspector pe Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice "Sfântul Ştefan cel Mare" Hârja a avut loc ieri un spectacol artistic cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii. Manifestarea a fost organizată de elevii Şcolii "Ghiţă Mocanu" din Oneşti, coordonaţi de prof. Otilia Bârgăoanu, care au oferit bătrânilor de la Hârja daruri, flori, mărţişoare şi felicitări. "Copiii i-au vizitat pe vârstnicii îngrijiţi în Centrul rezidenţial Hârja şi au stat de vorbă cu ei. 8 Martie a devenit o zi a întâlnirii între tânăra generaţie şi cei ce ar putea fi bunici elevilor care i-au vizitat", a relatat pr. Constantin Gherasim. În urmă cu două zile, vârstnicii de la Hârja au primit vizita bunicilor de la Club 60 Â Bacău. Membrii Clubului 60 Â Bacău au susţinut un program artistic dedicat zilei de 8 Martie. La finalul programului, bătrânii de la Hârja au primit diferite daruri confecţionate manual de bătrânii de la club, obiecte decorative, dulciuri, fructe şi haine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu