miercuri, 7 iulie 2010

Sprijin din partea Arhiepiscopiei Iaşilor pentru 56 de familii sinistrate

Arhiepiscopia Iaşilor s-a implicat în sprijinirea a 56 de familii din Dorohoi şi Bicaz, afectate de viiturile puternice de la sfârşitul lunii iunie. Până în prezent a fost alocată suma de 70.000 de lei, urmând ca în urma colectelor din biserici şi mănăstiri ale eparhiilor din Patriarhia Română să fie sprijinite tot mai multe persoane.

În urma vizitei efectuate pe 29 iunie de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Dorohoi, echipa Biroului de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-a deplasat în zonă o zi mai târziu. S-a realizat o evaluare la modul general, urmând ca ulterior să se întocmească anchetele sociale propriu-zise la 56 de familii, care au fost sprijinite. În perioada următoare, în funcţie de colectele care se vor strânge şi din ceea ce vor dona credincioşii din toată ţara, vor fi organizate alte acţiuni de ajutorare a celor afectaţi de viitura din seara zilei de 28 iunie. Anchetele sociale au fost realizate în funcţie de selecţia făcută de preoţii parohi (familii cu copii mulţi, bătrâni singuri şi persoane fără venituri). "Pe data de 2 iulie, o echipă BAS s-a deplasat în localitatea Bicaz-Chei care a fost grav afectată de viitura de pe râul Bicaz, iar pe 3 iulie, 20 de familii au primit electrocasnice şi obiecte de mobilier", a declarat Lăcrămioara Pădureţ, coordonator în cadrul Biroului de Asistenţă Socială "Diaconia". Ajutoarele acordate celor 56 de familii au constat în hidrofoare, maşini de spălat, aragazuri, paturi, pilote, perne şi alimente. Acţiunile de ajutorare a sinistraţilor din Dorohoi şi Bicaz-Chei au fost coordonate de pr. Ionel Roată, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a mers în zonele afectate alături de echipa BAS "Diaconia".

Colectele rămân deschise

Echipa BAS "Diaconia" s-a aflat ieri la Dorohoi pentru a oferi electrocasnice beneficiarilor care au fost selectaţi în prealabil. În zilele următoare, în funcţie de colectele care vor fi strânse şi de situaţia din zonele afectate de inundaţii, echipa BAS "Diaconia" va merge pe teren pentru a-i sprijini în continuare pe sinistraţi. "Până în prezent, Arhiepiscopia Iaşilor a alocat suma de 70.000 de lei (50.000 de lei la Dorohoi şi 20.000 de lei la Bicaz-Chei). Familiile din Dorohoi care au avut decedaţi în urma viiturii au primit din partea Arhiepiscopiei Iaşilor câte 1.000 de lei", a adăugat Lăcrămioara Pădureţ. Evaluarea pagubelor şi anchetele sociale din zona Bicaz- Chei au fost realizate cu sprijinul părintelui Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, al părintelui Constantin Căpăţână de la parohia Bicaz-Chei I. Oamenii din aceste zone s-au mobilizat cu sprijinul primăriilor şi al preoţilor parohi. "Ceea ce a făcut Arhiepiscopia Iaşilor până în prezent este ca o primă intervenţie. În funcţie de colaborarea cu autorităţile locale şi centrale şi de fondurile care se vor strânge de la credincioşi se vor trece la alte acţiuni concrete. La Dorohoi, apele s-au retras, dar în prezent sunt multe case spre demolare", a spus pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

"Bucuroşi pentru că au primit acest sprijin prompt din partea Bisericii"

Persoanele afectate de viiturile puternice din zonele Dorohoi şi Bicaz-Chei au rămas impresionate de sprijinul venit din partea Bisericii, dar aşteaptă în continuare să fie ajutate întrucât casele lor au fost distruse parţial sau în totalitate. "Pentru credincioşi a fost o bucurie imensă faptul că au fost ajutaţi, iar bunurile pe care le-au primit din partea Arhiepiscopiei Iaşilor au fost primele lucruri noi în posesia cărora au intrat. Luni au fost distribuite o parte din paturile pe care le-am primit de la domnul Viorel Roman pentru cei care locuiesc în cele 40 de module amenajate în prezent. În mare parte, în cele două parohii din Dorohoi, afectate de viitură, s-a dat drumul la energia electrică. În zonele unde nu există curent electric sunt locuinţe propuse spre demolare. Am mai primit sprijin de la câteva parohii din împrejurimi. Enoriaşii din parohia Carasa, coordonaţi de pr. Laurenţiu Acatrinii, au oferit sinistraţilor cereale. Câţiva preoţi au venit în zonă cu hrană caldă pe care au oferit-o sinistraţilor. De asemenea, Seminarul Teologic Ortodox Liceal "Sf. Ioan Iacob Hozevitul" din Dorohoi a găzduit o parte din sinistraţi şi le-a oferit hrană zilnic celor care sunt în necaz. O parte dintre părinţii protopopi din Arhiepiscopia Iaşilor ne-au contactat şi ne-au asigurat că au fost demarate colecte în parohii", ne-a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi. "Apa a luat 15 poduri, iar 15 familii au fost inundate, în timp ce alte 17 familii au fost izolate, majoritatea fiind bătrâni. Sâmbătă, cele mai afectate familii au primit hidrofoare, maşini de spălat, aragazuri, paturi, pilote, perne şi alimente. Cei care au primit aceste ajutoare au fost bucuroşi pentru că au primit acest sprijin promt din partea Bisericii, fără să dureze prea mult. Inundaţiile s-au repetat, aşa cum s-a întâmplat acum doi ani, acum având o amploare mai mare. De atunci s-au făcut poduri din fier beton, dar au fost distruse de viitură. Apa este o forţă în faţa căreia nu poţi sta", a afirmat pr. Constantin Căpăţână de la parohia Bicaz-Chei I. Preoţii din parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor vor face apel la credincioşi în duminicile următoare pentru colectarea de fonduri pentru sinistraţi. De asemenea, s-a început o campanie de sensibilizare a Televiziunii Române în vederea strângerii de fonduri, bunuri de strictă necesitate, materiale de construcţii şi alimente, prin intermediul unei campanii de lungă durată. În zilele următoare vor fi transportate alte lucruri noi . S-a insistat pe colectarea de lucruri noi, dar este nevoie în continuare de produse pentru curăţenie, alimente şi mai ales de materiale de construcţii.

Niciun comentariu: