Biserica noastră îi prăznuieşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, şi pe Sf. Ierarh Leontie de la Rădăuţi. Astăzi îşi serbează hramul mai multe lăcaşuri de cult închinate Sfinţilor Doctori fără de arginţi. Biserica din incinta Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi, care poartă, totodată, hramul "Naşterea Domnului" se află în sărbătoare. Aseară a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar astăzi programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi pomenirea pentru cei adormiţi. La final va fi citită o rugăciune de mulţumire pentru toţi angajaţii spitalului. Pe lângă aceste slujbe hramul este completat şi de alte manifestări. Aseară a fost lansat siteul oficial al bisericii, iar în această dimineaţă va fi oficiată o slujbă de Te Deum pentru binecuvântarea personalului medical. "La finalul programului liturgic vor fi împărţite pachete cu alimente pentru toate pacientele din spital", a declarat pr. Dănuţ Damaschin, misionar de caritate la biserica Maternităţii "Cuza Vodă" din Iaşi. Tot astăzi îşi va serba hramul Capela "Sf. Doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian" din cadrul Centrului medico-social Bivolari şi Spitalul Municipal Rădăuţi, care poartă numele Sfinţilor Doctori fără de arginţi din luna iulie a anului trecut. Mănăstirea Bogdana din judeţul Suceava îşi cinsteşte astăzi ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi. Aici se află moaştele Sfântului Ierarh, în cinstea căruia a fost ridicat un paraclis, sfinţit în urmă cu cinci ani. Slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată astăzi de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu