Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a demarat, la începutul acestei săptămâni, lucrările de construcţie pentru 60 de case din localitatea Dorneşti. Românii din parohiile din afara ţării au început colectele în bani pentru sinistraţii din Moldova.
În localitatea Dorneşti din judeţul Suceava inundaţiile au afectat 55 de case. Cu sprijinul preoţilor, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a început construcţia a 40 de case. Materialele provin de la Guvernul României, iar Centrul eparhial Suceava contribuie cu acoperişul, instalaţiile şi manopera. De asemenea, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a mai ridicat 20 de case din lemn pe temelie din fier beton pentru comunitatea romă din Dorneşti. "Suntem de la 7:00 dimineaţa până apune soarele pe şantier, 25 de meşteri şi 15 preoţi din eparhie. Ne-am angajat să construim 40 de case. Marţi am turnat fundaţiile, iar astăzi (n.r. ieri) cofrăm elevaţia, iar de săptămâna viitoare vom începe zidirea caselor. În cel mult trei săptămâni vom trece la finisaje", a declarat pr. Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Credincioşii din străinătate vin în sprijinul sinistraţilor
Credincioşii români din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului au fost marcaţi de inundaţiile din România. Astfel, toate parohiile au fost îndemnate să facă colecte în duminicile care vor urma pentru ajutorarea sinistraţilor. "Unele parohii au făcut colecte de bunuri materiale care vor fi transportate în special în Moldova. I-am îndemnat pe credincioşi în scrisorile pe care le-am trimis să fie sensibili la necazurile celor care au suferit de pe urma inundaţiilor. Sperăm că şi ajutorul nostru va contribui cât de puţin la alinarea suferinţelor celor afectaţi", a declarat IPS Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. În Episcopia Română Ortodoxă a Italiei, la îndemnul Preasfinţitului Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, s-au organizat duminica trecută colecte pentru ajutorarea celor afectaţi de inundaţii din România. La sfârşitul Sfintei Liturghii preoţii din cele 120 de parohii din Episcopia Ortodoxă Română a Italiei au rostit un cuvânt de îndemn şi de sensibilizare a celor prezenţi pentru a contribui cu generozitate la ajutorarea celor năpăstuiţi. Colectele vor rămâne deschise şi duminică, 18 iulie. "Anul acesta s-au ales două duminici pentru a da posibilitatea şi celor nepregătiţi din punct de vedere financiar pentru a putea contribui la acest apel umanitar. În unele parohii au pornit aceste colecte spontan. Sumele colectate se vor trimite la sediul Episcopiei, urmând ca ulterior să ajungă la cei sinistraţi", a declarat pr. Ioan Lupăşteanu, coordonatorul Sectorului de informare mass-media şi relaţii publice al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu