Pe esplanada Catedralei mitropolitane din Iaşi a avut loc vineri concertul extraordinar de muzică bizantină, care a încheiat cele cinci zile de Masterclass de cânt bizantin, ediţia a III-a. Pentru a treia oară, manifestarea s-a bucurat de prezenţa arhontelui protopsalt al Arhiepiscopiei de Constantinopol, Lykourgos Angelopoulos, şi a profesorului de muzică bizantină de la Conservatorul de Stat din Atena, Georgios Konstantinou.
Universitatea de Arte "George Enescu", în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a organizat în perioada 5-9 iulie, la Iaşi, Masterclass-ul de cânt bizantin, ediţia a III-a. Vineri seara, iubitorii muzicii bizantine au participat la un concert susţinut de cursanţii celei de-a III-a ediţii a Masterclass-ului de cânt bizantin, Corul "Stavropoleos" din Bucureşti, dirijat de arhid. Gabriel Constantin Oprea, Corul "Byzantion" din Iaşi, dirijat de prep. univ. Adrian Sârbu, coordonatorul proiectului "Masterclass de cânt bizantin" şi preşedintele Asociaţiei culturale "Byzantion", şi o parte din membrii Corului Bizantin Grec, dirijat de prof. Lykourgos Angelopoulos. La finalul manifestării, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a dat binecuvântare şi a susţinut organizarea Masterclass-ului de cânt bizantin, a adresat celor prezenţi un cuvânt în care a mulţumit persoanelor care s-au implicat în organizarea şi derularea festivalului: "Prin intermediul celor care timp de o săptămână s-au bucurat să fie împreună, al Corului "Stavropoleos", al Corului "Byzantion", al oaspeţilor veniţi din Grecia am primit răspunsuri la întrebările pe care le avem, multe din ele nerostite. Le mulţumesc celor de faţă pentru că ne-au oferit o seară de vecernie închinată aproape integral Maicii Domnului, pentru dragostea pe care o au pentru strană, pentru cânt. Cei care au cântat în această seară (n.r. - vineri seara) ne-au oferit o seară de imn bizantin de înaltă clasă, adus lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi puterilor cereşti. Într-o lume frământată, agitată şi în continuă derută, stabilitatea unui cânt frumos îi dă omului speranţă". Prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte "George Enescu", a mulţumit organizatorilor care "în urmă cu trei ani au venit cu timiditate să propună organizarea acestui eveniment", remarcând că la Iaşi "se impune realizarea unui festival de muzică sacră". Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a oferit apoi Diploma de Onoare "Ştefan cel Mare şi Sfânt" prof. Lykourgos Angelopoulos, prof. Georgios Konstantinou, prof. dr. Maria Alexandru de la Universitatea "Aristotelis" din Tesalonic, dar şi altor persoane care au contribuit la organizarea celei de-a treia ediţii a Masterclass-ului de cânt bizantin.
"Cinci zile de cursuri intensive"
Masterclass-ul de cânt bizantin la Iaşi este primul eveniment de acest gen din ţară. Dacă la ediţia de anul trecut au fost 122 de cursanţi, în acest an au participat 160 de persoane, ceea ce demonstrează râvna, interesul şi entuziasmul crescând al tinerilor iubitori de muzică. Au participat foarte mulţi monahi, monahii sau ieromonahi de la mănăstirile din Moldova, dar şi de pe Valea Oltului, din Ardeal. De asemenea, au venit studenţi din toată ţara. "Au fost cinci zile de cursuri intensive, de la 10:00 până la 21:00. Oamenii au renunţat de multe ori la masă pentru a sta şi a se bucura împreună cu invitaţii, care au realizat atât incursiuni în istoria muzicii bizantine, cât şi aspecte practice. S-au făcut repetiţii atât cu prof. Lykourgos Angelopoulos, cât şi cu prof. Georgios Konstantinou", a spus prep. univ. Adrian Sârbu, cel care a asigurat, alături de prof. dr. Maria Alexandru, traducerile din timpul cursurilor. Cursurile şi seminariile au fost susţinute de prof. Lykourgos Angelopoulos, prof. Georgios Konstantinou, prof. dr. Maria Alexandru, pr. conf. dr. Florin Bucescu de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, conf. dr. Nicolae Gheorghiţă de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, etnomuzicologul Costin Moisil de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, prof. dr. Vasile Vasile. "Pentru Iaşi Masterclass înseamnă o întâlnire între două generaţii. Cei mai mici, iubitorii de muzică, au venit să "fure" meserie de la reprezentanţii muzicii greceşti şi a celei româneşti. Noi, cei tineri, am profitat de întâlnirea celor mai vârstnici, care şi-au schimbat din experienţele vaste pe care le au. Pe lângă faptul că echipa de lucru a câştigat din experienţă, am ascultat cu atenţie şi doleanţele cursanţilor din anii trecuţi. Pe baza acestor doleanţe şi tendinţe ne-am orientat către nevoile de cunoaştere ale cursanţilor pentru anul acesta", a mai adăugat prep. univ. Adrian Sârbu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu