Sătenii din parohia Şerbeşti, dar şi credincioşi din satele învecinate au participat duminică la sărbătoarea parohiei "Adormirea Maicii Domnului", slujba de resfinţire a bisericii. Aceasta a beneficiat de lucrări de renovare, care au început în anul 2006. Sfântul lăcaş a fost repictat, iar sculptura a fost înlocuită. S-au montat geamuri şi uşi noi. La primele ore ale dimineţii, Consiliul parohial, Comitetul parohial şi un grup de copii îmbrăcaţi în costum naţional l-au întâmpinat pe PS Calinic Botoşăneanul. În faţa bisericii parohiale, unde există un monument al eroilor, s-a făcut o slujbă de pomenire pentru toţi cei care au căzut pe front. După slujba de resfinţire oamenii s-au închinat în sfântul altar, iar apoi s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii oficiate de Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor pe un podium amenajat lângă biserică.
"Credincioşii participă în număr mare la sfintele slujbe"
După rostirea cuvântului de învăţătură legat de acest eveniment, PS Calinic Botoşăneanul, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi, s-a îndreptat către locul unde va fi construită noua biserică a parohiei Şerbeşti, care va răspunde nevoilor pastoral-misionare actuale ale parohiei. "Această nouă biserică va fi mult mai încăpătoare, întrucât credincioşii participă în număr mare la sfintele slujbe", a spus pr. paroh Ionuţ Apostol. "S-a pus piatra de temelie pentru biserica ce urmează să se zidească, cu hramul "Sfânta Treime" şi "Sf. Arhid. Ştefan". Cel de-al doilea hram a fost pus întrucât cel ce a donat terenul Bisericii a purtat numele Sfântului Ştefan", a spus pr. protopop Vilie Doroşincă. Punerea pietrei de temelie a viitoarei biserici din parohia Şerbeşti a fost urmată de sfinţirea casei sociale şi de agapa frăţească. "Pentru parohia Şerbeşti a fost un eveniment cu totul deosebit, ca şi pentru cei 1.000 de credincioşi care au participat la sărbătoarea noastră. Pentru jertfa şi activitatea desfăşurată PS Calinic Botoşăneanul, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, i-a acordat părintelui Valerică-Ionuţ Apostol rangul de iconom stavrofor. Au mai fost înmânate distincţii de vrednicie sponsorilor principali, Comitetului parohial şi altor credincioşi. În acelaşi timp, au mai fost acordate distincţii celor patru copii, moştenitori ai terenului de 5.000 mp, ce a fost donat pentru viitorul sfânt lăcaş", a mai adăugat pr. Vilie Doroşincă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu