sâmbătă, 3 iulie 2010

Lansare de carte la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi

La Biserica "Adormirea Maicii Domnului"- Galata din Iaşi va avea loc astăzi, începând cu ora 18:00, lansarea cărţii Realitatea creştină şi intelectualii români" a părintelui Ion Cârciuleanu. Evenimentul se va desfăşura în cadrul Convorbirilor spirituale, care are loc periodic în această parohie. Cu acest prilej, pr. Ion Cârciuleanu va vorbi despre "Chemarea şi misiunea intelectualului". "Prin intelectualul creştin, autorul înţelege pe cei care recunosc pe Dumnezeu drept Creator al lumii văzute şi nevăzute, al omului ca făptură divino-umană care îşi duce viaţa după învăţăturile Evangheliei. Menirea lor este de a se conforma în aşa măsură învăţăturilor ei încât să li se potrivească ceea ce spune Mântuitorul Iisus Hristos: "Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca ei, văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri" (Mt. 5, 16)", arată acad. Emilian Popescu în prefaţa cărţii.

Niciun comentariu: