"Miercuri noaptea am primit mesaj telefonic să merg să trag clopotul că vine prăpădul"
Inundaţiile au afectat mai multe parohii din Protopopiatul Botoşani, printre care parohia Pădureni (3 case distruse), parohia Coşula (o casă distrusă şi curtea alteia în care erau depozitate materiale de construcţii). Pe 30 iunie parohia Moscăteni era izolată de ape, iar terenurile agricole aflate în apropierea Siretului (Hutalnic, Uceni, Vale, Gioldeşti) şi de lângă Jijia erau inundate. "Măsurile luate imediat de Protopopiatul Botoşani sunt următoarele: din partea Protopopiatului Botoşani, sâmbătă, 26 iunie, părintele protopop Lucian Leonte a trimis persoanelor afectate de inundaţii din comuna Coşula 500 de litri de apă minerală. Preotul Sandu Olivian de la parohia Vorona-Mare s-a deplasat în data de 30 iunie în localitatea Dorohoi unde a dus persoanelor afectate de inundaţii apă minerală. S-a iniţiat colectă de alimente neperisabile, bani şi obiecte de uz casnic. Încercăm cu ajutorul lui Dumnezeu să răspundem şi altor cerinţe şi să fim alături de cei care sunt afectaţi", a declarat pr. Petru Fercal, preot misionar în cadrul Protopopiatului Botoşani. În jur de 500 de gospodării din parohia Bicaz-Chei au fost inundate, dar şi poduri, porţiuni mari din şoseaua naţională 15C. "Miercuri noaptea la ora două jumătate am primit un mesaj telefonic de la domnul primar să merg la biserică să trag clopotul pentru că vine prăpădul peste noi. În zona montană a comunei Bicaz-Chei a fost ruptură de nori şi s-a revărsat peste comuna noastră şi peste comuna Dămuc şi chiar am fost în mijlocul evenimentelor azi noapte (n.r. miercuri noaptea). Cotele dezastrului se pot vedea de abia după ce apele se vor linişti. Am făcut apel la credincioşi în această dimineaţă (n.r. ieri) să se facă rugăciuni pentru încetarea ploii. Nădăjduim ca mila lui Dumnezeu să se reverse asupra noastră", a afirmat pr. Marin Dumitru de la parohia Bicaz-Chei.
În Protopopiatul Paşcani, pericolul cel mai mare îl constituie Siretul cu albia lui. Pericolul revărsării apelor peste ogoarele oamenilor, dar mai ales peste casele lor este iminent în momentul de faţă, având în vedere că miercuri noaptea se aştepta cea mai puternică viitură pe râul Siret. Oamenii, împreună cu autorităţile responsabile de aceste situaţii, au luat măsuri pentru fortificarea digurilor. "Avem bucuria şi mulţumirea până în momentul de faţă că încă nu au fost afectate în mod deosebit casele oamenilor. Sigur, unele grădini, unele curţi ale caselor au fost afectate din cauza râurilor din aceste sate. O situaţie mai deosebită avem în comuna Tătăruşi unde satul Iorcani a rămas izolat din cauza ruperii drumului, dar pericolul şi mai mare îl avem în satul Heci, comuna Lespezi, aşezat pe partea dreaptă a albiei Siretului, însă situaţia este încă sub control. Aceeaşi problemă este şi în zona Paşcani pe partea dreaptă a albiei Siretului, la Stolniceni, Mogoşeşti Siret, Hălăuceşti, şi în stânga, Volintireşti şi Alexandru I. Cuza, dar, la fel, o putem controla. Mai avem în stare de alertă situaţia de la Mirceşti. În şedinţa de astăzi a Protopopiatului Paşcani am discutat cu preoţii din zonele respective. O situaţie deosebită mai e la Conţeşti în comuna Valea Seacă, unde un pârâu, ori de câte ori ploile depăşesc măsura, afectează casele oamenilor. Apa a intrat în peste 20 de case, dar acum s-a retras deja de acolo. La şedinţa de astăzi (n.r. ieri) am analizat împreună cu preoţii din zonele respective situaţiile care sunt pe teren şi am luat iniţiativa adunării unor ajutoare financiare sau materiale pentru a preîntâmpina necazul şi greutăţile nu numai ale acelora din zona noastră, ci mai ales ale acelora care au fost afectaţi în judeţele Suceava şi Botoşani", ne-a explicat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani.
"Vrem ca prin tot ceea ce este posibil să ajutăm credincioşii greu încercaţi"
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a avut în aceste zile o întâlnire cu părinţii consilieri şi protopopi pentru a stabili modalităţile prin care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va veni în ajutorul oamenilor. "Am început deplasările pe teren pentru a face evaluări la faţa locului şi pentru a vedea câte case vom putea construi. Cu resursele pe care le are arhiepiscopia noastră nu vom putea face mare lucru. Am hotărât ca în fiecare parohie să se adune sume de bani, materiale de construcţii, haine, încălţăminte, alimente care vor fi duse şi distribuite în locurile cele mai încercate. Am făcut apel şi la oamenii de bine, cu stare materială şi inimă bună, să ne ajute cu fonduri băneşti, cu materiale de construcţii: ciment, bolţari, fier beton, fiecare ce are", a spus pr. Petru Crăciun, consilier asistenţă socială în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Ploile neîntrerupte din ultimele zile au afectat mai multe parohii din Protopopiatul Rădăuţi, fiind afectate zonele Siret, Izvoarele Siretului, zona Grimeşti, Bălineşti şi în special Zamostea, Ciomârtan şi câteva parohii de-a lungul Siretului. Au fost foarte multe case inundate şi chiar distruse. Probleme foarte dificile sunt şi în zona Dărmăneşti, aproape de Suceava, în parohiile Haşdău, respectiv Călineşti. Acolo apele au provocat moartea a trei persoane. Miercuri a fost afectată în mod special zona Milişeuţi, Bădeuţ, Iaslovăţ, Clit, Marginea, Volovăţ, Burla, Suceviţa. "Încă nu am putut face evaluări pentru că nu s-a putut ajunge pe teren din cauza prezenţei apei care a persistat până azi-noapte târziu. Sunt foarte multe poduri şi drumuri distruse, însă sunt şi case distruse total, care vor trebui reconstruite. În permanenţa Consiliului Eparhial de miercuri s-a hotărât că se vor face colecte în toate parohiile, începând de duminică, după ce toţi preoţii vor fi anunţaţi, să ajutăm cu ce se poate din fondul bisericesc, din contribuţia credincioşilor, cu materiale care vor fi utilizate în zonele mai afectate la reconstrucţia de case. Astăzi (n.r. ieri) după Sfânta Liturghie săvârşită de IPS Pimen la Mănăstirea Bogdana, am mers în teren, acolo unde a fost posibil. Vrem ca prin tot ceea ce este posibil să ajutăm credincioşii care au fost greu încercaţi de inundaţii", a precizat pr. Petru Lupăştean Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi.
Implicare în prevenirea dezastrelor la Roman
Zona Romanului a fost şi în acest an afectată de inundaţii, în special cartierul Nicolae Bălcescu, la intrarea în Roman dinspre Iaşi, şi satele învecinate Romanului: Cotu Vameş, Ion Creangă, Recea, Icuşeşti. "Codul roşu de inundaţii până vineri ne-a avertizat, şi primarul Romanului împreună cu locuitorii cartierului Nicolae Bălcescu au pregătit un dig pentru a prelua viitura de pe Siret care a venit cu un debit foarte mare, 1600-1700 metri cubi pe secundă, şi astfel au pregătit din timp zona pentru a fi salvată. Nu au fost afectate atât de multe gospodării precum anul trecut, dar din cele ce am observat, la Gâdinţi erau inundate câteva grădini, câteva gospodării, în zona Ion Creangă, Recea, Icuşeşti, Siretul a ieşit din matcă, dar nu sunt probleme majore. Noi ne-am implicat încă din primele momente. Preoţii au mobilizat locuitorii acestor parohii pentru a preîntâmpina necazurile pe care le-am avut anul trecut, mai ales la Recea unde au fost distruse foarte multe case. Iată anul acesta, având o oarecare experienţă, am evacuat o parte din bunuri din timp, prin amenajarea unor diguri cu saci de nisip şi folie pentru a dirija apa către un alt curs şi nu către gospodăriile oamenilor şi, de asemenea, preoţii sunt implicaţi în aceste comunităţi pentru toate cele de trebuinţă, cum ar fi apa potabilă în zona afectată, medicamente şi alte bunuri alimentare, pentru că mai sunt şi oameni bătrâni, oameni cu neputinţe trupeşti care nu pot să se deplaseze atât de uşor chiar în zona aceasta de confluenţă a Moldovei cu Siretul", a spus pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman.
Parteneriat pentru sinistraţii din Moldova
Pentru a sprijini persoanele care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor din zona Moldovei din luna iunie 2010, (în special jud. Botoşani şi Neamţ), Arhiepiscopia Iaşilor iniţiază o colectă în toate mănăstirile şi parohiile din eparhie. Colecta va fi organizată la slujbele Bisericii în perioada imediat următoare, sub coordonarea preoţilor slujitori, iar sumele colectate vor fi înaintate protopopiatelor, iar acestea, centralizat, le vor vira Centrului eparhial. De asemenea, parohiile şi mănăstirile sunt îndemnate să săvârşească Sfânta Liturghie şi în ziua de vineri, 2 iulie 2010, cu intensificarea rugăciunilor pentru contenirea ploilor, ajutor de la Dumnezeu şi izbăvire din necazuri pentru credincioşi, în special pentru cei afectaţi de apele revărsate. Fondurile astfel disponibile la nivelul Centrului eparhial Iaşi vor fi utilizate pentru intervenţia în regim de urgenţă prin achiziţionarea de alimente şi de obiecte de primă necesitate pentru persoanele sinistrate. În acelaşi timp, în regim de urgenţă, preacucernicii părinţi protopopi vor centraliza informaţiile din teritoriu referitor la situaţiile în care familia preotului din regiunile sinistrate sau afectate de revărsarea apelor are nevoie de sprijin, din cauza pagubelor provocate bisericilor, caselor parohiale sau sociale sau locuinţelor preoţilor slujitori. Se vor centraliza toate informaţiile referitor la situaţia persoanelor sinistrate din parohii, evaluarea pagubelor materiale, intervenţii efectuate până în acest moment, iniţiative şi acţiuni ale autorităţilor locale şi centrale de stat.
Pentru lămuriri suplimentare vă puteţi adresa Sectorului social-filantropic "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, (telefon 0232 220 548), iar sumele colectate se vor depune în următorul cont bancar: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cod fiscal 5334656, contul în lei: RO 19 BACX 00 00 00 30 10 57 80 14, deschis la UniCredit Ţiriac Bank - Iaşi. (Biroul de presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei)
Campanie de strângere de fonduri în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a transmis un comunicat în care se precizează faptul că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, credincioşi, preoţi şi întreg cinul monahal al parohiilor şi mănăstirilor din Bucovina, se angajează să contribuie la ridicarea unui număr de case în zonele sinistrate din judeţ. "Oamenii de bine, şi aici numim pe ostenitorii cei mai avuţi dintre fiii Bisericii noastre, sunt rugaţi să adauge banului văduvei contribuţia domniilor lor, dându-şi obolul la alinarea suferinţelor şi împlinirea lipsurilor semenilor noştri, dureros încercaţi de nemiloasele puhoaie. Aşadar, contribuţia în bani se va vira în conturile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor:
1. Cont curent în lei: RO51 RNCB 0234 0370 1091 0014
2. Cont dolari SUA: RO30 RNCB 0234 0370 1091 0004
3. Cont EURO: RO46 RNCB 0234 0370 1091 0007
BCR Sucursala Judeţeană SUCEAVA
Materialele de construcţie donate - BCA, BCU, ciment, fier beton, ONDULIN (învelitoare) - pot fi depozitate la Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, str. Parcului nr. 6A. Telefoanele ce pot fi folosite sunt: Centrul eparhial Suceava: Secretariat â 0230/521.295; Contabilitate â 0230/551.551; Căminul de Bătrâni "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava â 0230/521.851. Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care vor participa la această mare faptă a milei creştine", arată comunicatul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu