În municipiul Oneşti se va organiza mâine, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, o procesiune dedicată Duminicii Sfintei Cruci. Pelerinajul va porni de la Biserica „Sf. Nicolae“ din Oneşti şi va cuprinde 14 popasuri spre Biserica „Sf. Împ. Constantin şi Elena“, după care procesiunea va continua spre Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh“. „Ne aşteptăm ca şi în acest an Sfintele Cruci să fie înconjurate de credincioşii oneşteni şi nu numai. Prin acest pelerinaj, ne dorim ca Dumnezeu să ne întărească în această perioadă, a Postului Mare“, ne-a spus pr. Constantin Alupei, protoiereul Protopopiatului Oneşti. Cu binecuvântarea PS Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, în oraşul Negreşti va avea loc mâine o procesiune cu Sfânta Cruce, cu icoane şi cu sfinte moaşte, la care va participa un sobor de preoţi. Credincioşii din Negreşti şi-au dorit un astfel de pelerinaj încă din Duminica Ortodoxiei. Evenimentul va avea loc după oficierea Sfintei Liturghii din bisericile oraşului Negreşti. Traseul va fi următorul: Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - străzile principale din Negreşti - Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“. „Procesiunea are şi un scop misionar, deoarece în oraşul Negreşti există culte neoprotestante. Prin această manifestare credincioşii îşi exprimă credinţa şi dragostea faţă de jertfa Crucii. De asemenea, ne întărim unii pe alţii în această perioadă de post şi rugăciune, pentru a urca cu bucurie spre lumina Învierii“, a declarat pr. Dănuţ Duca Doltu, protoiereul Protopopiatului Negreşti.
sâmbătă, 6 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu