Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Iaşi 2 a debutat ieri cu prezentarea temei "Călătoria Postului Mare, urcuş spre Înviere" de către pr. Grigore Roşcan de la Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Poitiers din Iaşi. "Am discutat despre pelerinajul de Florii. Foarte mulţi preoţi şi-au manifestat dorinţa de a participa la această procesiune", a declarat pr. protopop Vilie Doroşincă.
Preoţii din Protopopiatul Roznov s-au întâlnit ieri în şedinţă lunară. Referatul cu titlul "Simbolul niceo-constantinopolitan" a fost susţinut de către pr. Mircea Scutaru de la parohia Nechit. După cum ne-a relatat pr. Vasile Ţoc. protopop al Protopopiatului Roznov, au fost prezentate mai multe informări venite de la Centrul Eparhial şi s-au discutat mai multe probleme pe care preoţii le întâmpină în parohii.
La sediul Protopopiatului Paşcani s-a desfăşurat ieri întrunirea preoţilor din această protoierie. Tema cu titlul "Perioada Triodului, călăuză duhovnicească spre Înviere. Cruce şi Înviere într-o lume secularizată" a fost susţinută de pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Paşcani. În partea a doua a şedinţei s-au discutat diferite probleme administrative şi de pregătire a sărbătorii Învierii. Preoţii din comune au fost îndemnaţi să iniţieze pelerinaje de Florii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu