miercuri, 24 martie 2010
„Noi trăim împărăţia cerurilor“
La Biserica Talpalari din Iaşi a avut loc luni, 22 martie 2010, o conferinţă susţinută de pr. Nicolae Tănase, de la parohia Valea Plopului din judeţul Prahova. Masa rotundă s-a intitulat "Credinţa fără de fapte moartă este" (Iacov 2, 20) şi a fost moderată de pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de consiliere şi formare spirituală "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Iaşi. În deschiderea alocuţiunii sale, pr. Nicolae Tănase a vorbit despre lucrarea şi învăţătura pe care Mântuitorul a săvârşit-o în lume. "Postul şi rugăciunea sunt cele care ne conduc pe noi la împlinirea faptelor bune, sunt mijloace, nu scopul vieţii creştine. De aceea spune Sf. Ap. Iacov: "credinţa fără de fapte moartă este". Mântuitorul Hristos a avut o învăţătură, dar a avut şi o lucrare practică. Milostenia se face pentru cel aflat în nevoie şi astfel există dragoste. La o cină s-a întemeiat Taina Tainelor. Acest lucru nu putem să-l scoatem din această lucrare pregătitoare mântuirii noastre, cunoscut fiind faptul că noi trăim în împărăţia lui Dumnezeu. Preotul zice la începutului fiecărei Taine: "Binecuvântată este împărăţia....". Asta înseamnă că noi trăim împărăţia cerurilor. A fi împreună înseamnă a imita pe Hristos, Care a ţinut să fie împreună cu mai mulţi sau cu mai puţini, după situaţie", a spus pr. Nicolae Tănase, care şi-a continuat prelegerea prin a împărtăşi celor prezenţi din experienţa sa şi din întâmplările petrecute de-a lungul vieţii sale de preot.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu