Micul catehism: Mărturisirea credinţei prin semnul Sfintei Cruci

Pentru credincioşii ortodocşi, Crucea reprezintă "armă asupra diavolului" (Stihira Învierii de la laudele glasului 8). Este important să facem semnul Sfintei Cruci corect, cu evlavie, fără a ne ruşina, ori de câte ori este nevoie sau ori de câte ori simţim nevoia să-L chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Din "Învăţătura de credinţă ortodoxă" citim că semnul Sfintei Cruci se face astfel: îndoim înlăuntru şi lipim pe podul palmei drepte degetul mic şi inelarul, apoi împreunăm vârfurile degetelor gros, arătător şi mijlociu de la aceeaşi mână şi cu ele astfel împreunate ne însemnăm pe frunte, pe piept, pe umărul drept şi pe umărul stâng. Orice rugăciune se începe cu rostirea "În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin", însoţită de semnul Sfintei Cruci, astfel: când zicem "În numele Tatălui" ne însemnăm pe frunte; când zicem "şi al Fiului" ne însemnăm pe piept; când zicem "şi al Sfântului Duh", ne însemnăm pe umărul drept; când zicem "Amin" ne însemnăm pe umărul stâng. Însemnarea cu semnul Crucii este o deprindere creştinească foarte veche, din timpul Sfinţilor Apostoli. Facem semnul Crucii însoţind orice rugăciune rostită cu glas tare sau în gând, când trecem pe lângă o biserică sau pe lângă o troiţă, când începem şi când sfârşim lucrul. Când facem semnul Sfintei Cruci, să cugetăm la mărirea Celui Preaînalt, în numele Căruia îl facem. Semnul Sfintei Cruci nu trebuie făcut în grabă. După felul cum facem crucea, ceilalţi oameni văd cam ce loc are în inima noastră Dumnezeu. Făcând semnul Sfintei Cruci, mărturisim credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, şi credinţa într-un Dumnezeu în trei Ipostasuri. Semnul Sfintei Cruci ne aduce aminte că Fiul lui Dumnezeu, făcut om, ne-a mântuit răstignindu-Se pe Cruce. Semnul Crucii este învăţătură pe scurt a credinţei creştine. Biserica cinsteşte cu multă evlavie Sfânta Cruce: trei zile pe an (14 septembrie, duminica a treia din Postul Mare şi 1 august) sunt închinate cinstirii Sfintei Cruci. Crucea nu lipseşte de pe nici o sfântă masă din nici o biserică în care se slujeşte Sfânta Liturghie. De asemenea, nu lipseşte niciodată de pe vârful turlelor bisericilor şi al clopotniţelor, iar în cimitirele noastre cei răposaţi aşteaptă învierea morţilor sub ocrotirea Sfintei Cruci. A doua venire a Mântuitorului, când va veni să judece viii şi morţii, va fi prevestită de arătarea "semnului Fiului Omului pe cer" (Matei 24, 30), adică al Crucii. Însemnându-ne cu semnul Sfintei Cruci dobândim binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea ne ocroteşte împotriva bântuielilor necuratului, ca şi împotriva multor rele sufleteşti şi trupeşti. Facem semnul crucii la trezirea din somn, ca să agonisim binecuvântarea lui Dumnezeu pentru ziua întreagă; îl facem înainte de culcare, spre a alunga din mintea noastră tot gândul pătimaş; îl facem înainte de rugăciune, spre a fi feriţi de împrăştierea şi fuga gândului de la rugăciune; îl facem înainte de a începe lucrul şi după ce l-am terminat, întâi spre a cere ajutor lui Dumnezeu, iar apoi pentru a-I mulţumi pentru ajutorul dat.