vineri, 19 martie 2010
Premierul României s-a întâlnit cu IPS Teofan
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a avut aseară o întrevedere la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi cu prim-ministrul României, Emil Boc, precedată de o vizită la catedrala mitropolitană (foto). Au fost expuse problemele cu care se confruntă parohiile şi mănăstirile din Moldova care au şantiere la biserici. De asemenea, Părintele Mitropolit i-a prezentat premierului Boc activităţile pastoral-misionare care se desfăşoară în Arhiepiscopia Iaşilor iar la final i-a oferit acestuia o icoană cu Mântuitorul Iisus Hristos. "În ceea ce priveşte şantierele din parohii, am lăsat o documentaţie domnului prim-ministru. În măsura în care este posibil în această perioadă de criză economică, lăcaşele de cult vor fi ajutate de la bugetul de stat", a declarat IPS Teofan reprezentanţilor presei prezenţi la eveniment. Tot pe parcusul zilei de ieri, Excelenţa Sa Livio Hürzeler, ambasadorul Elveţiei în România, a vizitat Catedrala mitropolitană din Iaşi, după care a avut o întâlnire cu Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu