Biserica cu hramurile "Buna Vestire" şi "Sf. Onufrie de la Vorona" a Mănăstirii Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Încă de la primele ore ale dimineţii, credincioşii din satele aflate împrejurul obştii monahale de la Sihăstria Voronei şi-au îndreptat paşii către sfânta biserică. Alţi zeci de oameni de toate vârstele din localităţi îndepărtate, unii în căruţe, alţii în maşini, au venit să se roage pentru sănătatea trupului şi iertarea păcatelor pe locurile unde au vieţuit de-a lungul timpului sihaştri ca Sfântului Onufrie de la Vorona, la ale cărui moaşte pelerinii vin să se închine. Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, unită cu Vecernia, s-a săvârşit pe o scenă aflată lângă biserica mănăstirii. Din soborul de 20 de preoţi şi diaconi au făcut parte arhim. Ioan Harpa, exarhul zonei Botoşani, pr. Lucian Leonte, protoiereul Protopopiatului Botoşani, stareţi de la mai multe mănăstiri din judeţul Botoşani, precum şi preoţi de mir. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, care au înfrumuseţat slujba arhierească prin cântarea psaltică românească.
Semnificaţiile Bunei Vestiri
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit mai întâi de hramurile frumoase care împodobesc zona Botoşaniului. "Dumnezeu ne oferă aceste clipe frumoase de întâlnire şi de rugăciune. La slujbele de hram se întâlnesc stareţii, stareţele, preoţii de la parohii şi credincioşii, iar arhiereul slujeşte Sfânta Liturghie, totul petrecându-se spre slava lui Dumnezeu. Astfel se creează o ambianţă de har şi o atmosferă de binecuvântare", a spus IPS Teofan, care a continuat să vorbească despre semnificaţiile sărbătorii Bunei Vestiri. "Cea mai cumplită veste a fost izgonirea omului din rai, pentru că noi nu am fost creaţi să murim, să avem dureri şi suferinţe în viaţă. Fiindcă a păcătuit, omul a primit cea mai cutremurătoare vestire, adică să plece din rai. Dumnezeu a văzut durerea lui şi de aceea i-a trimis pe pământ prooroci, ca să-l întoarcă spre El. Buna Vestire deschide calea omului către rai. Vestea cea rea a devenit, prin mila lui Dumnezeu, una a trecutului, pentru că vestirea prezentului a fost coborârea lui Dumnezeu în pântecele Sfintei Fecioare Maria, spre mântuirea noastră", a explicat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La finalul slujbei, protos. Ghedeon Huţanaşu, stareţul Sihăstriei Voronei, a mulţumit Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru prezenţă şi i-a oferit o icoană cu Sf. Onufrie de la Vorona. "IPS Teofan ne-a bucurat inima şi ne-a mângâiat prin prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale, ca ucenic şi ca fiu iubit al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, care a declarat în anul 2005, cu prilejul canonizării Sfântului Onufrie de la Vorona: "Aici sunt urmele mele". Astăzi (n.r. - ieri), Înalt Preasfinţia Voastră aţi liturghisit şi aţi înălţat rugăciuni pe urmele vrednicului de pomenire Preafericitul Părinte Teoctist, care v-a iubit atât de mult", a remarcat protos. Ghedeon Huţanaşu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu