La începutul lunii ianuarie 2010 a fost inaugurată, la Spitalul Providenţa din Iaşi, secţia de chirurgie, cu două săli de operaţie moderne, dotate cu aparatură la standarde europene. De serviciile noii secţii beneficiază gratuit persoanele asigurate, şi cu plată - persoanele neasigurate. Activitatea chirurgicală este garantată de medici cu experienţă care sunt şi cadre universitare. Proiectul Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost iniţiat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1998, în timpul arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, fiind continuat de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Din luna februarie 2008, spitalul a primit aviz de funcţionare din partea Ministerului Sănătăţii. Singura unitate cu paturi din structura Bisericii Ortodoxe Române, Spitalul Providenţa oferă servicii medicale în specialităţile Chirurgie generală, Medicină internă şi Cardiologie, Obstetrică-Ginecologie şi ATI (Anestezie şi Terapie Intensivă), funcţionând într-o clădire nouă, cu spaţii moderne, dotări la standarde europene. Unitatea se află în imediata apropiere a Centrului de Conferinţe Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Începând cu luna ianuarie a acestui an, secţia de chirurgie funcţionează cu două săli de operaţie în care îşi desfăşoară activitatea cadre medicale universitare cu experienţă.
vineri, 5 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu