sâmbătă, 13 februarie 2010
Campanie de prevenire a faptelor antisociale în şcolile ieşene
Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în parteneriat cu Poliţia Comunitară Iaşi, a început în această lună derularea unei campanii de prevenire a consumului de droguri, alcool, dar şi a faptelor antisociale. În Iaşi a crescut consumul de plante etnobotanice, iar prin încheierea acestui parteneriat s-a dorit o abordare completă a acestei campanii de prevenţie. „Prin acest parteneriat se vor desfăşura mai multe lecţii în cadrul orelor de dirigenţie în şcolile şi liceele din municipiul Iaşi. Angajaţii Fundaţiei, alături de poliţiştii comunitari, vor vorbi copiilor şi tinerilor despre efectele negative ale consumului de droguri, care duc de obicei la fapte antisociale“, a declarat pr. Iulian Negru, director executiv în cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu