Scopul manifestării, în cadrul căreia s-au înscris 53 de concurenţi, a fost dezvoltarea sentimentului de dragoste creştină, pentru Dumnezeu şi semeni, promovarea aptitudinilor literar-artistice ale elevilor înspre valorile moralei creştine, cultivarea relaţiilor de dragoste creştină între elevii din clase diferite şi dezvoltarea colaborării între şcoală, Biserică şi scriitorii ieşeni. Din juriu au făcut parte pr. Dumitru Boboc, parohul de la Biserica „Intrarea Domnului în Ierusalim“, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, Sofia Timofte - poet, prof. Luminiţa Viciu, director educativ şi preşedinte al juriului, şi prof. Iulia Olinici, de la Şcoala „Bogdan Petriceicu Hasdeu“. Concursul a cuprins următoarele secţiuni: „Creaţie poezie creştină“, „Creaţie text religios“ şi „Interpretare poezie religioasă“. La prima secţiune, Premiul I a fost acordat elevei Mara Costin, din clasa a IV-a B, iar la a doua secţiune Premiul I a fost oferit elevei Teodora Călăraşu, din clasa a V-a A, în timp ce al treilea Premiu I a fost înmânat elevei Bianca Hriţac, din clasa a VIII-a B. Premiul special al juriului a fost acordat elevei Grosu Teodora, din clasa a VI-a B.
Credinţa creştină, trăită „cu ardoarea şi puritatea copilăriei“
Coordonatorul concursului de poezie, profesor de Religie Angela Roşu, a mărturisit faptul că elevii, de multe ori, se află în pericolul asaltului nonvalorilor în literatură, artă, poezie şi spiritualitate, fiind puşi în situaţia de a confunda binele cu răul. „Pornind de la această situaţie, am considerat că ar fi util să organizăm cu aceşti elevi un concurs care să-i pună faţă în faţă cu trăirea creştină. Prin aceasta, să înţeleagă că orice strălucire, din lumea aceasta, fără Hristos este ca o făclie palidă care nu poate lumina desăvârşit“, a spus prof. Angela Roşu. Concursul „Hristos - Lumina lumii“ a fost organizat prin grija profesoarei de Religie Camelia Buleu, care a fost „impresionată de modul de abordare a poeziei religioase şi de spiritul creativ al participanţilor, aceştia punând mult suflet în activitatea desfăşurată“. Invitatul special al concursului, Sofia Timofte, scriitoare, a mărturisit că „am trăit emoţiile copiilor şi am vibrat alături de ei“. „Am avut în faţă chipurile nevinovate a 53 de copii. Am descoperit la toţi faptul că sunt capabili să trăiască credinţa creştină cu ardoarea şi puritatea copilăriei. Este de dorit ca astfel de concursuri să fie iniţiate la cât mai multe şcoli, pentru a-i ajuta pe copii să-şi descopere comorile de credinţă şi de iubire sfântă din sufletele lor curate“, a remarcat Sofia Timofte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu