Ieşenii s-au rugat joi-seară alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, în cadrul slujbei Canonului Mare. La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre calea pocăinţei „care-l duce pe om la Dumnezeu“. „Sfântul Andrei Criteanul a sintetizat în rugăciunea Canonului Mare tot dorul omului după Dumnezeu, a conştientizat, parcă, precum puţini în istorie, că taina pocăinţei este calea care îl duce pe om la Dumnezeu. În nici o altă slujbă a Bisericii nu se rosteşte de mai multe ori, precum în această cântare a Canonului Mare, rugăciunea «Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă». Sf. Andrei Criteanul a înţeles că fără pocăinţă nu există cale spre împărăţia cerurilor, preluând cuvintele Mântuitorului şi ale Sfântului Ioan Botezătorul: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor». Cele şapte săptămâni de post constituie răstimpul în care omul, ajutat de slujbele Bisericii, de rugăciunile din această perioadă, poate să înţeleagă taina pocăinţei. Când omul îşi recunoaşte starea de păcat în care a ajuns, se află în adevăr. Dumnezeu cunoaşte starea de mântuire, de înălţare, de bucurie, de rugăciune în care ne aflăm. Când omul îşi pleacă genunchii la pământ şi simte că este cel mai păcătos dintre toţi, se descoperă pe sine întru adevăr“, a spus IPS Teofan, care a continuat să sublinieze importanţa pocăinţei în viaţa noastră.
Ce înseamnă să fii sărac cu duhul
„Căinţa este importantă în această perioadă şi, în general, în viaţa creştinului, pentru că ne ajută să dobândim «sărăcia duhovnicească» (Tricântarea a XIX-a, Canonul Sfântului Andrei Criteanul), iar Hristos Domnul fericeşte pe cei care dobândesc această stare: «Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor». Săracul cu duhul este cel care prin pocăinţă adâncă a dobândit sărăcia duhovnicească, fiind dezbrăcat de mândrie. Starea de pocăinţă este armă împotriva mândriei. În Evanghelia care s-a citit astăzi la slujba Pavecerniţei, Mântuitorul spune: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide». Dacă baţi la uşa pocăinţei, ţi se deschide uşa împărăţiei cerurilor. Dacă ceri pocăinţă, harul lui Dumnezeu se coboară peste tine şi, astfel, vei cunoaşte cât de bun este Domnul“, a mai spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu