Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a săvârşit în urmă cu două zile Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi, cu prilejul sărbătoririi Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii învăţământului teologic. În cadrul slujbei, tânărul Irineu Grigore a fost hirotonit diacon. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Facultăţii de Teologie din Iaşi, dirijat de pr. lect. dr. Alexăndrel Barnea. După citirea Sfintei Evanghelii, IPS Iosif a rostit un cuvânt duhovnicesc în care a evocat câteva din învăţăturile care se desprind de la ocrotitorii învăţământului teologic. „Sfântul Ioan Gură de Aur spune, în una din rugăciunile dinaintea Sfintei Împărtăşanii: «Doamne, Dumnezeul nostru, ştiu că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu pentru că este cu totul pustiu şi surpat şi nu afli loc ca să-Ţi pleci capul». Dacă odinioară Mântuitorul Se năştea în ieslea din peştera Bethleemului şi nu găsea loc, iată că şi noi suntem peşteră pustie şi surpată. Această peşteră pustie şi surpată trebuie să devină lumina lumii, aşa cum ne spune Mântuitorul. Mântuitorul nu ne spune că trebuie să fim lumina lumii, ci ne spune: «Sunteţi lumina lumii». Această lumină nu este altcineva decât Hristos Însuşi, Cel pe care Îl primim în noi şi Care vrea să strălucească în noi. De la noi Hristos aşteaptă să Îl primim. De aceea ne înfăţişăm înaintea lui Hristos la Sfânta Liturghie“, a spus IPS Iosif, care a continuat cuvântul de învăţătură prin a vorbi despre viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi.
La final, pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul facultăţii de Teologie din Iaşi, şi-a exprimat bucuria de a sluji alături de ierarhii şi părinţii profesori de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi. „La sărbătoarea patronilor Teologiei am găsit cu cale ca împreună să ne bucurăm sărbătorind în Sfânta Liturghie. Astăzi ne-am rugat la Sfânta Liturghie aducând laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat nouă. Sfinţii Trei Ierarhi au excelat prin râvna neîntrecută de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. În această zi învăţăm din evlavia şi credinţa Sfinţilor Trei Ierarhi cum trebuie să lucrăm noi, astăzi, în relaţie cu Dumnezeu“, a spus pr. prof. dr. Viorel Sava. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a remarcat faptul că Sfinţii Grigorie Teologul, Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur „prin rugăciune, prin smerenie, prin iubire de Dumnezeu şi prin iubire faţă de aproapele au devenit sălaşe binecuvântate ale Sfântului Duh“, urmând ca apoi să spună câteva cuvinte despre importanţa existenţei unei şcoli teologice. „Rolul unei şcoli de teologie este acela de a fi vas şi trâmbiţă a Duhului Sfânt. Acesta este mandatul pe care Biserica îl acordă unei şcoli de teologie pregătitoare pentru misionarii clerici sau laici. Îl rog pe Dumnezeu să dăruiască profesorilor şi studenţilor din cadrul Facultăţii noastre de Teologie har, putere şi binecuvântare pentru a înţelege darurile Sfinţilor Trei Ierarhi“, a afirmat IPS Teofan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu