La sediul Protopopiatului Darabani a avut loc ieri conferinţa lunară cu preoţii. Părintele Virgil Buhăianu de la parohia Bajura a prezentat tema „Procedura alegerilor organismelor parohiale“. „Am programat această temă întrucât, în luna ianuarie din acest an, la parohii s-au desfăşurat alegerile pentru consiliile şi comitetele parohiale, dar au fost aleşi şi epitropii pentru o perioadă de patru ani. S-au discutat şi alte aspecte privind activitatea preoţilor la parohii în perioada Postului Mare. Mă refer la intensificarea vieţii pastorale şi liturgice şi la organizarea de colecte pentru Fondul Central Misionar“, a declarat pr. Constantin Pânzariu, protoiereul Protopopiatului Darabani.
Tot ieri a avut loc conferinţa lunară cu preoţii din Protopopiatul Bârlad. Tema „Taina Spovedaniei, rolul ei în refacerea chipului lui Dumnezeu din om. Practici greşite“ a fost susţinută de pr. Daniel Pleşu de la parohia Hălăreşti. „S-a considerat că este binevenită această temă, întrucât suntem în perioada Postului Mare. Întâlnirea lunară cu preoţii prezintă interes mai ales pentru faptul că se discută teme actuale şi interesante“, a declarat pr. Vasile Lăiu, protoiereul Protopopiatului Bârlad, care a adăugat faptul că în partea a doua a întrunirii s-au prezentat ultimele dispoziţii de la Centrul Eparhial Huşi.miercuri, 17 februarie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu