Biserica "Sfântul Dimitrie" - Balş din Iaşi a devenit ieri loc de rugăciune pentru sufletul profesorului Dimitrie Gavrilean, care a plecat la Domnul joi, 12 iulie 2012. La căpătâiul celui care a zugrăvit chipurile sfinţilor pe zidul bisericilor şi a format generaţii de studenţi au stat membrii familiei, foştii colegi de la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, artişti plastici şi prieteni. Cu toţii au ascultat cântările tânguitoare şi rugăciunile înălţate Celui Preaînalt pentru iertarea păcatelor profesorului Dimitrie Gavrilean.
Predica de la finalul slujbei a fost rostită de pr. Vilie Doroşincă,
protopop al Protopopiatului Iaşi 2, care a citit mesajul de condoleanţe
al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. De asemenea, pr. protopop
Vilie Doroşincă a transmis cuvintele de mângâiere ale Înalt
Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi ale
Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Iaşilor. În acelaşi timp, protoiereul Protopopiatului Iaşi 2 a amintit
că misiunea care a fost încredinţată profesorului Dimitrie Gavrilean nu a
făcut decât să imprime în mintea studenţilor respectul faţă de Dumnezeu
şi faţă de om. "Îmi aduc aminte că atunci când picta capela Parohiei
"Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Moara de Vânt, prof. Gavrilean mi-a spus
că poţi să faci orice pentru Dumnezeu, dar dacă nu îl iubeşti pe om nu
ai făcut nimic", a spus pr. protopop Vilie Doroşincă. A urmat cuvântul pr. prof. univ. dr. Vasile Nechita, care a prezentat
câteva date biografice ale profesorului Dimitrie Gavrilean. Pr. conf.
dr. Florin Bucescu, colaborator la Conservatorul din Iaşi, a amintit
celor prezenţi despre demersurile pe care le-a întreprins prof. Dimitrie
Gavrilean pe vremea când a ocupat funcţia de rector pentru dobândirea
sediului Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, menţionând şi
faptul că paraclisul Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi este
ctitoria profesorului Dimitrie Gavrilean, amenajat pe locul unei capele
mai vechi a Şcolii de fete din Iaşi.
Familiei regretatului profesor pictor Dimitrie Gavrilean
Am aflat cu tristeţe despre trecerea la viaţa veşnică, în ziua de 12
iulie 2012, a profesorului şi pictorului Dimitrie Gavrilean, fost rector
al Univesităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi.
Născut în ţinuturile de legendă ale Voroneţului, în anul 1942, a purtat
cu sine prin lume şi a transmis prin bogata sa creaţie artistică
frumuseţile credinţei ortodoxe şi valorile tradiţiilor româneşti din
Bucovina. Discipol eminent al maestrului Corneliu Baba, la Academia de
Arte "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, Dimitrie Gavrilean şi-a afirmat
apoi propria personalitate artistică, fiindu-i recunoscute
originalitatea, munca asiduă şi puterea de sinteză creatoare.
Munca din atelierul de creaţie şi-a împletit-o cu vocaţia de profesor la
Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design a Universităţii de
Arte din Iaşi, dăruind multor generaţii de studenţi tainele profesionale
de exprimare prin linii şi culori a căutărilor şi împlinirilor
sufletului omenesc.
Ca un adevărat fiu al Bisericii noastre, Dimitrie Gavrilean şi-a pus, cu
smerenie şi recunoştinţă, talentul şi experienţa în slujba împodobirii
mai multor biserici ieşene cu frescă de tradiţie bizantină (Biserica Sf. Nicolae - Copou, capela Parohiei Sf. Apostoli Petru şi Pavel - Moara de Vânt, Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena - Erbiceni).
Ne amintim cu admiraţie de pasiunea şi jertfelnicia arătate, în anul
2003, când a ctitorit capela Universităţii de Arte din Iaşi, pusă sub
ocrotirea Sfinţilor Mari Mucenici Gheorghe şi Dimitrie. Cu multă bucurie
am sfinţit noul lăcaş, la 11 octombrie 2003, deoarece Universitatea de
Arte "George Enescu" din Iaşi era astfel prima instituţie de învăţământ
artistic din România cu o biserică ortodoxă în interior şi, totodată, cu
un spaţiu adecvat pentru practica studenţilor de la secţiile de muzică
şi pictură bizantină.
Prin multiplele sale realizări, spirituale, artistice şi administrative,
profesorul şi pictorul Dimitrie Gavrilean a trăit arta sa nu doar ca pe
o bucurie pământească, ci, mai ales, ca pe o suferinţă tămăduitoare şi
ca pe o nevoinţă care deschide porţile veşniciei.
În acest ceas de tristă despărţire, ne rugăm Mântuitorului Iisus
Hristos, Cel înviat din morţi, să dăruiască iertare de păcate robului
său Dimitrie Gavrilean şi să-i răsplătească ostenelile şi faptele bune
cu veşmântul de lumină al Împărăţiei cerurilor, în pacea şi iubirea
Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire!
Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântări pentru familia îndoliată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
"Stăpâne Doamne Dumnezeul meu, am înmulţit talantul pe care mi l-ai dat"
(pagina)
(pagina)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu