luni, 23 iulie 2012
Înalt Preasfinţitul Teodosie a slujit la Fălticeni
Credincioşii din mai multe parohii ale oraşului Fălticeni au participat
sâmbătă, 21 iunie, la Sfânta Liturghie, săvârşită de Înalt Preasfinţitul
Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de un sobor de preoţi, în
Biserica "Sfântul Ilie" din Fălticeni. Slujba arhierească a fost
oficiată în contextul manifestărilor dedicate hramului acestui sfânt
lăcaş. La finalul slujbei, Înalt Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de
învăţătură în care a vorbit despre sensul vieţii. "Sensul vieţii noastre
este acela de a ajunge la Hristos - Soarele vieţii, care nu apune
niciodată. Mântuitorul nu oferă doar lumină, ci şi putere de viaţă, care
înseamnă bucurie nesfârşită. Sensul vieţii noastre pământeşti este
acela de a ajunge la întâmpinarea luminii cereşti. Hristos este cel care
luminează şi ţine tot neamul omenesc", a spus IPS Teodosie. Programul
litugic a continuat cu Parastasul pentru eroi, pentru ctitorii Bisericii
"Sfântul Ilie" şi pentru personalităţile culturale ale oraşului
Fălticeni plecate în lumea veşniciei. A urmat o procesiune în jurul
Bisericii "Sfântul Ilie" cu raclele în care se află fragmente din
moaştele Sfântului Andrei Criteanul şi părticele din moaştele Sfinţilor
Epictet şi Astion. Amintim că moaştele Sfântului Andrei Criteanul au
fost aduse joi, 19 iulie, la Fălticeni, din Arhiepiscopia Tomisului, cu
prilejul hramului Bisericii "Sfântul Ilie". (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu