PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a
resfinţit ieri Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Humosu -
Sireţel, Protopopiatul Paşcani. Pe un podium special amenajat a fost
oficiată apoi Sfânta Liturghie de către PS Calinic Botoşăneanul, alături
de un sobor de preoţi şi diaconi. După cum ne-a relatat pr. Pavel
Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani, cu acest prilej s-au
citit rugăciuni pentru ploaie. Episcopul-vicar al Eparhiei Iaşilor a
adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre ritualul
sfinţirii unei biserici şi despre semnificaţiile Evangheliei din
Duminica a VI-a după Rusalii. Părintele paroh Ionuţ Ailincăi a primit
rangul de iconom stavrofor, iar celor care au sprijinit lucrările de
construcţie din parohia Humosu li s-au oferit distincţii de vrednicie.
La acest moment de sărbătoare au participat peste 1.500 de credincioşi
care au trecut prin sfântul altar pentru a se închina sfintei mese. "Cei
mai mulţi credincioşi din parohia Humosu au o condiţie materială
scăzută pentru că nu au surse deosebite pentru traiul de zi cu zi. În
acest sat, în anul 1985, părintele Romeo Vitel a construit, prin curaj
şi încredere în Dumnezeu, o biserică. După anul 1998, filia Humosu a
parohiei Slobozia a devenit parohie de sine stătătoare. În urmă cu şase
ani a fost numit un preot tănăr, cu mult curaj şi cu multă încredere în
capacitatea slujirii preoţeşti, părintele Ionuţ Ailincăi. Noul paroh a
depus o activitate duhovnicească şi administrativ-gospodărească prin
faptul că a ridicat o casă parohială şi un aşezământ social. Părintele
Ionuţ Ailincăi s-a ocupat de pictarea bisericii în tehnica frescă, de
împodobirea cu o nouă catapeteasmă şi cu obiecte de cult. De asemenea,
au fost reparate exteriorul şi acoperişul, totul fiind îmbrăcat într-o
haină nouă. Cea mai mare parte a celor care au contribuit la aceste
lucrări au fost credincioşi din Paşcani, Suceava şi din alte localităţi
învecinate", a spus pr. protopop Pavel Postolachi.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi
Bacăului, a sfinţit ieri Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din filia
Gura Crăieşti a parohiei Crăieşti, Protopopiatul Sascut. La acest
eveniment au participat câteva sute de credincioşi, autorităţi locale şi
judeţene. Cei care au contribuit în mod deosebit la ridicarea sfântului
lăcaş au primit distincţii de vrednicie şi diplome de ctitor. De
asemenea, pr. paroh Costel Cârlan a primit o distincţie de vrednicie din
partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul. "În cuvântul adresat celor
prezenţi, PS Ioachim Băcăuanul a mulţumit lui Dumnezeu pentru
binecuvântarea adusă, dar şi celor care s-au ostenit la ridicarea
lăcaşului de închinăciune târnosit. Satul Gura Crăieşti, format din 70
de familii, nu a avut biserică niciodată. Oamenii de aici au demonstrat o
solidaritate extraordinară şi ataşament faţă de Biserică. Astăzi, la
Gura Crăieşti s-a deschis o nouă poartă către împărăţia cerurilor prin
stradania enoriaşilor acestei parohii. Aşa cum evreii aveau o cetate de
scăpare, nădăjduim că această biserică va fi o cetate de scăpare pentru
cei care vor dori să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu, izbăviţi fiind de
păcate. Evenimentul care s-a petrecut astăzi la Gura Crăieşti are o
legătură strânsă cu Evanghelia din Duminica a VI-a după Rusalii.
Bolnavului din Evanghelie i s-a dăruit vindecare prin iertarea
păcatelor. La fel şi noi, prin biserică, iertându-ni-se păcatele prin
Taina Spovedaniei, vom dobândi împărăţia cerurilor", a relatat pr. Ioan
Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut.
Aşezământ social în parohia Schitu Frumoasa
Aşezământul social-filantropic "Sfântul Ioan Botezătorul" din parohia
Schitu Frumoasa, Protopopiatul Moineşti, a fost sfinţit sâmbătă, 14
iulie, de PS Ioachim Băcăuanul. Părintele Costel Mareş, protopop al
Protopopiatului Moineşti, ne-a mărturisit că momentul sfinţirii
aşezământului social din parohia Schitu Frumoasa, precedat de Sfânta
Liturghie, a adunat în rugăciune peste 600 de credincioşi. "Oamenii s-au
bucurat de prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi de cuvântul de
învăţătură. Preasfinţia Sa a menţionat că în aceste ţinuturi
binecuvântate de Dumnezeu sunt oameni care trăiesc în duhul Evangheliei,
care mărturisesc pe Hristos prin cuvânt şi prin faptă. Dovada cea mai
elocventă o constituie aşezământul social-filantropic sfinţit de PS
Ioachim Băcăuanul, care este deosebit din punctul de vedere al
arhitecturii şi al utilităţii sale. La propunerea părintelui paroh
Vasile Cernat, primarul comunei Balcani, Vasile Raţă, a primit o
distincţie de vrednicie pentru implicarea deosebită în ridicarea
aşezământului. De asemenea, pr. paroh Vasile Cernat a primit o
distincţie de onoare din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul", a
declarat pr. protopop Costel Mareş. (pagina)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu