Simpozionul "Modele de bune practici în asigurarea de servicii integrate
(socio-medicale şi religioase)" a debutat prin cuvântul de
binecuvântare al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Preasfinţia Sa a evidenţiat rolul
Bisericii în societatea civilă. "În viaţa noastră de toate zilele uităm
că Dumnezeu ne poartă de grijă în chip nevăzut. El nu are alte mâini
decât mâinile noastre, nu are altă formă decât forma noastră creatoare,
nu are altă voinţă decât voinţa noastră. În fiinţa lui Dumnezeu nu
există opţiunea de rău, totul fiind pozitiv. Noi cunoaştem puţin din
ceea ce este Dumnezeu în fiinţa lui. Ceea ce avem noi din El este
chipul, care trebuie modelat. Noi Îl simţim pe Dumnezeu atunci când avem
nevoie de ajutorul celuilalt. Dumnezeu ne-a creat ca să trăim în
comuniune de persoane. Comuniunea presupune ca fiecare să se regăsească
în celălalt şi să-l accepte aşa cum este. Copiii şi bătrânii au nevoie
de sprijinul nostru. Bătrâneţea nu trebuie să fie o fatalitate, ci o
împlinire. În ultima parte a vieţii, la bătrâneţe, omul este
neputincios, dar împlinit. De aceea, noi trebuie să intervenim
conştiincios pentru ca ultima parte a vieţii bătrânilor să fie o
împlinire. Noi intervenim cât trebuie şi unde trebuie pentru a da
savoare vieţii. Bătrânii din acest centru, dincolo de îngrijirea
medicală, primesc asistenţă spirituală, ceea ce este deosebit de
important", a remarcat Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi
Bacăului.
Parteneriate cu Biserica în domeniul social
În continuare, PS Ioachim Băcăuanul a mulţumit celor prezenţi pentru că
au răspuns invitaţiei părintelui Ilarion Mâţă, directorul Centrului
rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice "Sfântul Voievod Ştefan
cel Mare" Hârja, şi invitaţiei Sectorului social-filantropic şi
misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului de a participa la simpozion.
De asemenea, Preasfinţia Sa şi-a exprimat nădejdea că astfel de
întâlniri vor continua. "Dumnezeu să binecuvinteze începutul acestor
lucrări care sperăm să fie benefice pentru toţi cei prezenţi. Felicităm
pe toţi participanţii la acest simpozion şi nădăjduim că toate
concluziile pe care le veţi trage vor fi pozitive. În ceea ce priveşte
activitatea socială a eparhiei noastre, acesta este unul dintre multele
aşezăminte de ocrotire socială. De aceea, căutăm să încheiem
parteneriate cu dumneavoastră, cei care sunteţi dedicaţi activităţilor
social-caritabile", a menţionat Preasfinţia Sa.
"Reacţii pozitive" din partea reprezentanţilor spitalelor
În continuare s-a vorbit despre rolul medicului în îngrijirea bătrânilor
şi a bolnavilor, după care s-a făcut referire la misiunea asistentului
medical şi a kinetoterapeutului. "După ce activităţile centrului nostru
au fost cunoscute de invitaţii la simpozion, am prezentat experienţa
instituţiei pe care o reprezentăm. Este important faptul că am avut
reacţii pozitive din partea spitalelor judeţului Bacău, la dorinţa
Bisericii de se a implica în ajutorarea celor suferinzi. Aceste
instituţii medicale s-au arătat deschise pentru o colaborare intensă cu
Biserica. Reprezentanţii căminelor de bătrâni, ai ONG-urilor, ai
asociaţiilor pentru vârstnici, ai Consiliului Judeţean Bacău şi ai
Prefecturii Judeţului Bacău au avut un rol important în organizarea
acestui simpozion", a relatat pr. Ilarion Mâţă.
Importanţa ajutorării persoanelor vulnerabile
În partea a doua a întâlnirii de ieri, fiecare instituţie şi-a prezentat
experienţa în demersul pe care îl întreprinde în furnizarea de servicii
sociale. De asemenea, s-a vorbit despre rolul Bisericii în furnizarea
de servicii sociale şi medicale, dar şi despre terapia holistică. "În
prima zi a acestui simpozion am învăţat cu toţii cât de important este
să fim împreună în demersul de a ajuta persoanele vulnerabile. Suntem
bucuroşi pentru că prin acest simpozion ne putem împărtăşi experienţele
şi putem încheia parteneriate care să vină în sprijinul persoanelor din
categoriile defavorizate", a declarat pr. Ilarion Mâţă. Simpozionul "Modele de bune practici în asigurarea de servicii integrate
(socio-medicale şi religioase)" se derulează în zilele de 16-17 iulie
în cadrul proiectului "Din suflet şi cu credinţă pentru vârstnicii
noştri - îmbunătăţirea calităţii serviciilor de îngrijire socio-medicală
oferite persoanelor aflate în aşezământul social-filantropic din
Hârja", cofinanţat de Consiliul Judeţean Bacău. Simpozionul, iniţiat de
pr. Ilarion Mâţă, abordează următoarele teme: oferirea de servicii
sociale persoanelor vârstnice instituţionalizate, importanţa schimbului
de experienţă şi a comunicării directe fără scop concurenţial în
centrele rezidenţiale de îngrijire a persoanelor vârstnice şi rolul
terapiei spirituale în viaţa persoanelor vârstnice din centrele
rezidenţiale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu