joi, 26 iulie 2012
Slujbă misionară în parohia Bărbăteşti
În parohia Bărbăteşti, Protopopiatul Paşcani, a fost oficiată marţi, 24
iulie, o slujbă misionară. Cu acest prilej, pr. Pavel Postolachi,
protopop al Protopopiatului Paşcani, a sfinţit icoanele Sfinţilor
Apostoli Petru şi Pavel, aşezate la intrarea în sfântul lăcaş. La acest
moment au participat credincioşii din cele 36 de familii, păstorite de
pr. paroh Dumitru Creţu. "Am trăit un moment de mare bucurie într-o
linişte desăvârşită, întrucât satul este aşezat la poalele unei păduri,
într-o zonă mai greu accesibilă. După ce au fost sfinţite icoanele
sfinţilor ocrotitori ai bisericii parohiale din Bărbăteşti, s-a oficiat
slujba la vreme de secetă. Pentru credincioşii din această parohie, cea
mai mică din protopopiatul nostru, a fost o mare bucurie acest moment de
rugăciune. Ei se bucură de ceea ce au realizat prin implicarea
preotului paroh Dumitru Creţu. În ultimii doi ani, biserica parohială a
fost înfrumuseţată, astfel încât arată acum ca o adevărată mireasă.
Oamenii au rămas cu dorinţa în suflet de a ne mai reîntâlni în atmosfera
de linişte şi de trăire autentică a Ortodoxiei", a declarat pr.
protopop Pavel Postolachi. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu