Parohia "Sfântul Ilie" din Botoşani şi-a cinstit vineri, 20 iulie,
ocrotitorul. Cu acest prilej, la iniţiativa părintelui paroh Lucian
Leonte, a fost sfinţită cantina socială a parohiei. Aşezământul, aflat
la parterul casei parohiale, a fost supus în ultima perioadă unui amplu
proces de modernizare şi dotare. Cantina "Sfântul Ilie" din Botoşani
este locul unde zilnic 100 de oameni cu o situaţie materială precară
primesc gratuit hrană.
Cantina socială "Sfântul Ilie" a parohiei "Sfântul Ilie" din Botoşani a
fost resfinţită vineri, 20 iulie, de către un sobor de preoţi. După cum
ne-a relatat pr. paroh Lucian Leonte, care este şi protopop al
Protopopiatului Botoşani, cantina funcţionează din anul 1998 şi oferă în
fiecare zi hrană pentru 100 de nevoiaşi. Anul acesta, a fost
reabilitată cu sprijinul unor sponsori din Germania, prieteni ai
parohiei "Sfântul Ilie" din Botoşani. "La hramul Sfântului Ilie din
acest an am avut în primul rând bucuria duhovnicească a cinstirii
protectorului nostru, înaintea căruia ne rugăm să mijlocească înaintea
tronului Preasfintei Treimi. Joi, 19 iunie, ne-am bucurat împreună la
slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în ziua hramului un sobor de preoţi
a slujit Sfânta Liturghie. Slujitorii sfântului altar au oficiat cu
prilejul hramului slujba de resfinţire a cantinei, în prezenţa câtorva
invitaţi şi a beneficiarilor noştri. Pentru noi a fost o bucurie,
întrucât acest moment a reprezentat o încununare a unui efort deosebit.
Suntem mulţumiţi pentru că avem un spaţiu bine dotat şi reînnoit pentru a
putea face slujirea socială corespunzătoare tututor cerinţelor", a
explicat pr. paroh Lucian Leonte.
Alimentele pentru cele 100 de persoane provin din donaţiile enoriaşilor.
Părintele paroh Lucian Leonte ne-a mărturisit că ori de câte ori există
un impas financiar, sunt înălţate rugăciuni la Sfântul Ilie şi se face
apel la credincioşi. "Nu am rămas niciodată fără alimente, astfel încât
să nu putem oferi hrana celor nevoiaşi. Mereu am avut strictul necesar
pe o perioadă de două săptămâni", a spus pr. paroh Lucian Leonte.
Persoanele nevoiaşe care servesc hrana la Cantina "Sfântul Ilie" au fost
selectate în urma unei anchete sociale efectuată de Dorina Raţă,
asistent social al Protopopiatului Botoşani. "Fiecare asistat social are
un dosar care dovedeşte faptul că are nevoie de sprijin. Avem persoane
trimise de instituţiile de ocrotire socială, care fac parte din mai
multe parohii botoşănene", a adăugat pr. paroh Lucian Leonte. Hrana
pentru cele 100 de persoane este preparată de o bucătărească încadrată
şi de un grup de femei din parohie, care se ostenesc benevol. În anumite
situaţii, parohia "Sfântul Ilie" intervine în cazurile sociale
deosebite prin oferirea de lemne pentru foc, medicamente, sprijin
financiar ş.a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu