Municipiul Rădăuţi a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare pentru a-l
cinsti în mod deosebit pe Sfântul Ierarh Leontie. La primele ore ale
dimineţii, Înalt Preasfinţitul Pimen a fost întâmpinat cu flori de copii
de la Aşezământul "Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi" al Mănăstirii
Bogdana din judeţul Suceava.
"Copiii de la aşezământul ocrotit de Sfântul Leontie au oferit
Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor florile recunoştinţei. Sfântul
Leontie este cel care a avut grijă de copiii Bucovinei. La această
sărbătoare a Rădăuţiului, la care au slujit alături de ierarhul nostru
peste 20 de preoţi, s-a simţit lucrarea Duhului Sfânt. Pentru câteva
ceasuri Rădăuţiul a fost capitala spirituală a Moldovei. Sărbătoarea
Sfântului Leontie este premergătoare cinstirii Sfântului Voievod Ştefan
cel Mare", a relatat arhid. Vasile Demciuc.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Pimen a adresat un cuvânt de
învăţătură în care a arătat ce înseamnă lucrarea Duhului Sfânt prin
părinţi, evidenţiind câteva semnificaţii ale Evangheliei din Duminica a
IV-a după Rusalii. "Mântuirea se dobândeşte prin harul lui Dumnezeu,
prin viaţa de sfinţenie şi prin fatele bune. Şi noi, călugării, suntem
datori să ne îngrijim de bătrâni sau de copii părăsiţi. Sunt multe
cămine pentru bătrâni şi pentru copii, organizate de instituţiile
statului, însă nu ştiu câte din ele au un lăcaş de închinăciune.
Persoanele adăpostite în centrele de ocrotire socială au nevoie de hrana
trupească, dar şi de cea sufletească. Copiii adăpostiţi în aşezământul
acestei mănăstiri sunt hrăniţi atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Sfântul
Ierarh Leontie s-a rugat lui Dumnezeu pentru ca sfintele sale moaşte să
se afle aici şi pentru ca în acest oraş să funcţioneze un aşezământ
pentru cei neajutoraţi", a spus Înalt Preasfinţitul Pimen.
Arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana, a mulţumit Înalt
Preasfinţitului Pimen pentru că a slujit Sfânta Liturghie, arătând
importanţa existenţei Aşezământului "Sfântul Ierarh Leontie de la
Rădăuţi" în zona Rădăuţiului. De asemenea, Iustin Dragomir a mai adăugat
că Rădăuţiul este poarta prin care se intră în Bucovina. "Hramul
Mănăstirii Bogdana a fost împodobit de prezenţa a peste 3.000 de
credincioşi. Pelerinii au primit din partea obştii aşezării monahale
pachete cu alimente. Am rămas impresionat de atmosfera adâncă de
rugăciune şi de răbdarea pe care au avut-o credincioşii prezenţi care au
stat câteva ore la rând pentru a se închina moaştelor Sfântului Leontie
de la Rădăuţi", a mai spus arhid. Vasile Demciuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu