Sărbătoarea oraşului Fălticeni a fost marcată într-un mod deosebit ieri
la Biserica "Sfântul Ilie" din centrul oraşului. De dimineaţă,
credincioşii şi-au îndreptat paşii spre lăcaşul de închinăciune aflat în
sărbătoare. Oamenii s-au închinat mai întâi la racla în care se află
moaştele Sfântului Andrei Criteanul, aduse la Fălticeni de la Constanţa,
cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul
Tomisului, şi a Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor. În baldachinul special amenajat în curtea sfântului lăcaş a
fost aşezată şi racla în care se află fragmente din moaştele Sfinţilor
Epictet şi Astion.
Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de pr. Constantin Patrolea,
protopop al Protopopiatului Fălticeni, alături de un sobor de preoţi,
care a adresat la final un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre
viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. În acelaşi timp, pr. protopop
Constantin Patrolea a făcut referire la patimile care îi stăpânesc
adesea pe oameni, amintind că prin Canonul Sfântului Andrei Criteanul,
ale căror sfinte moaşte au poposit la Fălticeni, creştinii sunt
îndemnaţi să caute spre vindecarea sufletului lor. "Avem momente când
trebuie să vorbim cu sufletul nostru pentru a îndepărta răul şi
patimile. Mântuitorul Hristos ne spune:"Omul cel bun, din comoara lui
cea bună, scoate afară cele bune, pe când omul cel rău, din comoara lui
cea rea, scoate afară cele rele" (Matei 12-35). Să dea Bunul Dumnezeu ca
Sfânta Liturghie şi evlavia noastră la sfinţii ale căror moaşte ne-am
închinat astăzi (n.r. ieri) să ne fie spre bucurie, spre folos sufletesc
şi spre binecuvântare", a spus pr. protopop Constantin Patrolea.
Părintele paroh Ionel Marian a mulţumit preoţilor slujitori şi
credincioşilor pentru că s-au rugat împreună la hramul Bisericii
"Sfântul Ilie" din Fălticeni. Apoi, pr. paroh Ionel Marian şi-a
îndreptat gândul de recunoştinţă faţă de cei care s-au ostenit la
organizarea hramului şi i-a felicitat pe cei care poartă numele
Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. A urmat Parastasul pentru ctitorii
şi preoţii care au slujit în Biserica "Sfântul Ilie" din Fălticeni.
Pelerinajul cu moaştele Sfântului Andrei Criteanul şi ale Sfinţilor
Epictet şi Astion a pornit din faţa Bisericii "Sfântul Ilie". Mai întâi
s-a dat binecuvântare, după care s-au citit rugăciunile începătoare,
urmând ca mai apoi să se cânte "Sfinţilor mucenici", dar şi alte cântări
religioase specifice acestui moment. Procesiunea, la care au participat
toţi credincioşii prezenţi la slujbă, a pornit în dangătul clopotelor.
În faţa acestei procesiuni, a mers un enoriaş îmbrăcat în costum
naţional care a bătut toaca. A urmat un grup de credincioşi care au
ţinut în mâini icoanele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, prapuri,
felinare şi cruci. În urma baldachinului cu sfintele moaşte, purtat pe
umeri de patru bărbaţi, au mers preoţii, alături de mulţimea de oameni,
care au cântat şi s-au rugat, cinstind astfel sfinţii şi mărturisind
credinţa ortodoxă. "Am pornit în acest pelerinaj cu gândul de a
mărturisi evlavia şi credinţa noastră în oraşul Fălticeni. Dorim să
arătăm că în acest oraş sărbătoarea Sfântului Ilie este în primul rând a
rugăciunii. Am venit cu toţii să ne rugăm pentru binele nostru şi
pentru binecuvântarea familiilor noastre", a mărturisit pr. protopop
Constantin Patrolea.
Traseul procesiunii a fost următorul: Biserica "Sfântul Ilie" - Spitalul
Municipal din Fălticeni - Biserica "Adormirea Maicii Domnului" -
Primăria Municipiului Fălticeni - Catedrala "Învierea Domnului" -
Biserica "Sfântul Ilie". În faţa Primăriei Fălticeni, sfintele moaşte au
fost aşteptate cu emoţie de conducerea şi angajaţii instituţiei.
Pelerinajul închinat sărbătorii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul este o
tradiţie începută acum şase ani de vrednicul de pomenire Teodor
Constantin Marian, fost slujitor la Biserica "Sfântul Ilie", plecat la
Domnul în luna noiembrie a anului trecut. "Acest pelerinaj din "oraşul
în care nu se întâmplă nimic", cum se spunea cu ani în urmă, este un
moment de trăire duhovnicească şi de mărturisire a credinţei noastre.
Prin această procesiune, paşii pelerinului intră în cadenţă cu paşii
sfinţilor, pe cărarea mântuirii. Acest pelerinaj are loc în acest an la
îndemnul Înalt Preasfinţitului Teodosie, care mi-a spus că procesiunea
trebuie să aibă loc în amintirea celor care nu mai sunt printre noi.
Părintele Teodor Constantin Marian a fost cel care, acum şase ani, a
avut iniţiativa de a face ceva deosebit cu prilejul sărbătorii Sfântului
Ilie, ocrotitorul oraşului. Sunt sigur că părintele Teodor Constantin
Marian ne zâmbeşte din împărăţia cerurilor", a remarcat pr. paroh Ionel
Marian.
Credincioşii de toate vârstele au participat cu bucurie la pelerinaj,
apoi s-au închinat sfintelor moaşte. Mircea Moisei din Fălticeni: "M-am
bucurat foarte mult pentru că am participat la acest pelerinaj şi la
Sfânta Liturghie". Robert Vrabie, elev din Fălticeni: "Am venit cu mama
la acest pelerinaj şi îmi place foarte mult pentru că sunt mulţi preoţi
şi credincioşi care se roagă împreună". "Am venit să particip la acest
pelerinaj pentru că avem credinţă. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea ploaie
prin rugăciunile Sfinţilor Andrei Criteanul, Epictet şi Astion", a spus
Mihai din Paşcani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu