Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi
Rădăuţilor, şi a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada
19-21 iulie, la Biserica "Sfântul Ilie" din Fălticeni va fi adusă racla
în care se află un fragment din moaştele Sfântului Andrei Criteanul.
Credincioşii se vor putea închina la sfintele moaşte începând din
această seară, când vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în
curtea sfântului lăcaş. La ora 18:00 va începe slujba Vecerniei unită
cu Litia, iar mâine dimineaţă, de la ora 7:00, se vor sluji Utrenia,
Acatistul Sfântului Ilie Tesviteanul, Sfânta Liturghie şi Parastasul
pentru ctitori. De la ora 12:00, va începe pelerinajul cu moaştele
Sfântului Andrei Criteanul pe traseul: Spitalul municipal din Fălticeni -
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Catedrala "Învierea Domnului".
Mâine, de la ora 17:00, vor fi sărbătorite, prin Cununia de aur, 31 de
perechi care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Sâmbătă, 21 iulie, se vor oficia Utrenia şi Acatistul, care vor fi
urmate de Sfânta Liturghie ce va fi săvârşită de IPS Teodosie. La final,
se va oficia slujba de pomenire în cinstea eroilor martiri, a
ctitorilor Bisericii "Sfântul Ilie" şi a personalităţilor culturale ale
oraşului Fălticeni plecate în lumea veşniciei. După acest moment se va
înconjura sfânta biserică cu sfintele moaşte.
"Sărbătoarea Sfântului Ilie este marcată în oraşul Fălticeni prin
momente deosebite de înălţare duhovnicească şi bucurie sfântă. De şase
ani s-a înpământenit obiceiul ca în ziua pomenirii Sfântului Ilie să fie
aduse sfinte moaşte pentru a fi purtate în procesiune prin oraş.
Amintim că în biserica parohiei noastre se află un fragment din moaştele
Sfinţilor Epictet şi Astion care vor fi aşezate lângă cele ale
Sfântului Andrei Criteanul", a spus pr. paroh Ionel Marian.
Icoana Maicii Domnului a Mănăstirii Hadâmbu, la Biserica "Sfântul Ilie" - Dancu
Cu prilejul hramului Bisericii "Sfântul Ilie" - Dancu, Protopopiatul
Iaşi 2, va fi adusă spre închinarea credincioşilor icoana făcătoare de
minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, din judeţul Iaşi.
Pelerinajul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi prin bunăvoinţa arhim. Nicodim
Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu.
Icoana Maicii Domnului va ajunge în parohia Dancu astăzi la ora 15:00 şi
va fi întâmpinată de pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului
Iaşi 2, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa credincioşilor. Se va
oficia Acatistul Maicii Domnului, care va fi urmat de slujba Vecerniei
unită cu Litia. În ziua pomenirii Sfântului Ilie se vor săvârşi Utrenia,
Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru ctitori. "Pentru noi
este o mare cinste şi un prilej deosebit de a face din sărbătoarea
parohiei un moment de pelerinaj. Sfântul Ilie, ocrotitorul bisericii
noastre, a avut grijă de fiecare dată să ne trimită ploaie curată şi să
ne ferească de grindină. Aşteptăm la hramul parohiei noastre pe cei care
ne-au ajutat la construcţia şi înfrumuseţarea bisericii de-a lungul
anilor", a declarat pr. paroh Dănuţ Popovici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu