Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va săvârşi luni, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani. În ultimii doi ani, la această aşezare monahală au fost finalizate lucrările la o nouă casă monahală, pe noul amplasament al mănăstirii. Casa monahală va fi sfinţită luni, după slujba Sfintei Liturghii de IPS Teofan şi PS Calinic Botoşăneanul. "Casa monahală are 25 de chilii pentru monahi, trapeză, bucătărie, bibliotecă, veşmântărie ş.a. La ridicarea acestui edificiu s-a implicat şi a contribuit domnul Victor Mihalache, patronul Firmei SC Victor Construct din Botoşani. Ne-au mai ajutat şi alte persoane care frecventează mănăstirea noastră", a spus protos. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin.
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi luni Sfânta Liturghie la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava, care îşi serbează hramul. Răspunsurile liturgice vor fi oferite aici de Corul "Madrigal", care va susţine şi un concert religios în timp ce soborul de preoţi se va împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va oficia luni Sfânta Liturghie la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ. Amintim că Preasfinţia Sa va oficia mâine Sfânta Liturghie la Biserica Precista din Bacău, cu prilejul serbării hramului acestui sfânt lăcaş (pe 15 august).dm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu