Casa socială şi casa parohială din parohia Cerbu-Copălău, Protopopiatul Botoşani, au fost sfinţite în urmă cu două zile de Înalt Preasfinţitul Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă, părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a citit hrisovul de sfinţire a casei sociale, amintind că cele două construcţii s-au ridicat prin stăruinţa părintelui paroh Emil Blidar şi a preotesei Mihaela Blidar, cu ajutorul credincioşilor din parohie. "Casa socială, care cuprinde şi clopotniţa, a fost începută în anul 2005 şi a fost finalizată în anul 2010. În acest spaţiu s-a realizat un veşmântar şi s-a montat centrala termică. Casa parohială a fost ridicată între anii 1998-2005, terenul fiind donat de parohia Copălău, reprezentată de pr. paroh Clement Gheorghiu", a precizat pr. protopop Lucian Leonte. Părintele paroh Emil Blidar şi-a exprimat bucuria pentru evenimentul deosebit din parohia pe care o păstoreşte, mărturisind că prezenţa Înalt Preasfinţitului Teofan reprezintă "un dar de la Dumnezeu". În acelaşi timp, părintele paroh a mulţumit tuturor celor care au sprijinit lucrările de construcţii ale casei sociale şi parohiale, precum şi membrilor consiliului parohial şi comitetului parohial. Înalt Preasfinţitul Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare celor prezenţi în care a explicat că aşezământul social din parohia Cerbu aşteaptă să fie umplut cu sufletele credincioşilor. "Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască putere să fiţi la Sfânta Liturghie pentru ca viaţa să fie plină de sens şi de lumină. Este foarte greu să înţelegi o viaţă fără Liturghie şi fără rugăciune. Este atâta întuneric în jurul nostru, este atâta pustiu în sufletele noastre. Cine poate transforma pustiul în oază de răcoare? Cine poate umple de sens golurile noastre, decât Dumnezeu, Cel care este Lumină, Sens şi Izvor de răcoare duhovnicească", a spus IPS Teofan, care a îndemnat enoriaşii să trăiască cele două săptămâni ale Postului Adormirii Maicii Domnului în frumuseţea marilor sărbători din această perioadă. "În perioada postului, omul este chemat să se uite la sufletul şi viaţa sa, să vadă care a fost pelerinajul lui până în acel moment. Omul trebuie să gândească că totul este în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu să dăruiască familiei preotului paroh putere să fie stâlp de rezistenţă în faţa valurilor care se revarsă, iar biserica să fie un stejar cu rădăcinile înfipte în pământ şi cu ramurile îndreptate spre cer", a adăugat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Părintele paroh Emil Blidar a primit rangul de iconom stavrofor.
Activităţi culturale şi filantropice în Aşezământul "Sfinţii Apostoli" din Răzeşu-Glăvăneşti
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a săvârşit, în Duminica a VII-a după Rusalii, Sfânta Liturghie în filia Răzeşu-Glăvăneşti a parohiei Poiana-Motoşeni, Prototopiatul Sascut. Preasfinţia Sa a sfinţit apoi aşezământul social-filantropic ridicat sub oblăduirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Clădirea a fost construită prin contribuţia familiei Petru şi Doina Tănase, la care s-a adăugat şi osteneala familiilor Viorel şi Monica Păncescu şi Mircea şi Doina Boghiu, prin al căror sprijin s-a construit gardul împrejmuitor şi clopotniţa de la intrarea în curtea bisericii. După cum ne-a relatat pr. Liviu Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, ridicarea aşezământului s-a realizat ca urmare a recomandării Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul de a se construi în fiecare parohie un astfel de centru în care preotul să desfăşoare activităţi sociale, culturale şi filantropice cu credincioşii din parohie, precum şi programe specifice cu copiii (lecţii catehetice), pentru a-i apropia mai mult de biserică şi pentru a le cultiva în suflete iubirea de Dumnezeu şi aproapele. "Orele catehetice pentru copii în acest aşezământ vor începe din toamna acestui an. Astfel, micii enoriaşi vor fi mai aproape de Hristos. Aşezământul va fi destinat şi agapelor organizate la sărbătorile religioase sau pentru cei adormiţi. În cuvântul de învăţătură, PS Ioachim Băcăuanul i-a îndemnat pe cei prezenţi să fie aproape de preotul lor, de Biserica lui Hristos şi să lucreze la propria mântuire. Ierarhul nostru a remarcat că, prin vindecarea celor doi orbi din Evanghelia de astăzi (n.r. duminică), Mântuitorul ne atrage atenţia asupra faptului că trebuie să avem ochii sufletului luminaţi, pentru a merge spre Lumină", a relatat pentru Radio TRINITAS pr. protopop Liviu Negoiţă. PS Ioachim Băcăuanul i-a acordat părintelui paroh Domide Muchie distincţia de iconom stavrofor, pentru strădania pe care a depus-o în parohie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu