vineri, 26 august 2011
Atoreni din Vorona, în pelerinaj la Mănăstirea Balş
Tinerii din comuna Vorona, judeţul Botoşani, au participat şi în acest an la pelerinajul pe jos spre Mănăstirea Balş, organizat în perioada 22-24 august. Ei au pornit de la Mănăstirea Sihăstria Voronei prin pădure la Peştera Sihaştrilor. De aici, grupul s-a îndreptat spre codrii seculari ai Voronei, apoi a ajuns pe malul râului Bahlui, unde a fost vizionat filmul "How to Lose Friends & Alienate People", urmat de o dezbatere despre valoare şi celebritate. Participanţii, membri ai Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Vorona, au fost împărţiţi în patru grupe cu nume de sfinţi: "Sfântul Onufrie de la Vorona", "Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava", "Sfântul Apostol Andrei" şi "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina". "După vizionarea proiecţiei, discuţiile s-au derulat pe marginea temei, subliniindu-se calităţile necesare pentru a deveni un om de valoare, şi totodată riscurile pe care le presupune concentrarea pe celebritate. Tinerii au identificat valori trecătoare, perisabile, dar care îl înveşnicesc pe om. Ei au punctat importanţa modelului şi a anturajului în consolidarea valorilor. Participanţii au ajuns la concluzia că valoarea şi celebritatea nu se exclud, fiind două feţe ale aceleiaşi realităţi", a declarat la Radio TRINITAS parohul de la Vorona Centru, pr. Cristian Ştefan. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu