Pelerinii sunt aşteptaţi astăzi să participe la hramul Bisericii "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul", aflată în curtea Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ. Aseară a fost oficiată slujba Privegherii, iar astăzi, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, a fost editată cartea "Învăţături pentru copii ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul", care cuprinde scene din viaţa Sfântului, pictate de elevii seminarului. Amintim că în biserica Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamţ se află o părticică din moaştele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, aşezată într-o raclă sculptată în lemn, alături de metaniile şi camilafca Sfântului. Sărbătoare este astăzi şi la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul" din Dorohoi. Ieri- dimineaţă a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu, care a fost urmată de o prezentare de referate despre viaţa Sfântului Ioan Iacob. Aseară a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar în această dimineaţă programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. La final, Corul "Haris" al seminarului va susţine un concert de cântări religioase. "Hramul din acest an vine ca o încununare a activităţilor din anul 2010-2011 în care am avut multe reuşite frumoase şi motivante. Am fost ajutaţi de Înalt Preasfinţitul Teofan, care s-a implicat mult în asigurarea prosperităţii şcolii şi a zonei Dorohoiului, după inundaţiile de anul trecut", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi.
Rugăciune în satul natal al Sfântului Ioan Iacob
Sfântul Ioan Iacob va fi sărbătorit astăzi şi în satul natal - Crăiniceni - din judeţul Botoşani. În Biserica "Sfânta Treime" din parohia Crăiniceni, Protopopiatul Darabani, va fi oficiată în această dimineaţă, de la ora 8:00, slujba Utreniei, care va fi urmată de Sfânta Liturghie. "La finalul programului liturgic va avea loc un pelerinaj de la biserica parohială din Crăiniceni spre casa Sfântului Ioan Iacob. Aici va fi oficiată slujba Aghezmei mici, Acatistul Sfântului Ioan Iacob, iar la final se vor citi rugăciuni pentru odihna veşnică a rudelor Sfântului, care au plecat la Domnul. În această zi ne vom bucura duhovniceşte. Aceste locuri binecuvântate de pe malul Prutului din judeţul Botoşani l-au dat Bisericii noastre pe Sfântul Ioan Iacob. El este Sfântul zilelor noastre şi rugător către Domnul nostru Iisus Hristos", a declarat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. Biserica cu hramurile "Sf. Vasile cel Mare" şi "Sf. Ioan Iacob de la Neamţ" din cartierul ieşean Nicolina, aparţinând de Protopopiatul Iaşi 2, îşi serbează cel de-al doilea hram. Tot azi se află în sărbătoare Biserica "Sfântul Ioan Iacob Românul" din Botoşani.Hram va fi şi la Mănăstirea "Sfântul Ioan Iacob Hozevitul" - Corlăţeni - Pojorâta din judeţul Suceava, unde Sfânta Liturghie va fi oficiată azi de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu