miercuri, 16 martie 2011

Sfinţirea sediului Compartimentului „Pelerinaje şi turism“

Noul sediu al Compartimentului "Pelerinaje şi turism" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost sfinţit ieri de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a explicat faptul că "societatea românească are nevoie de oaze din care să se adape şi să se hrănească". "O astfel de oază este şi pelerinajul. Prin intermediul lui omul pătrunde într-o altă dimensiune a vieţii, ieşind din cotidian, pentru a se bucura de frumuseţile creaţiei lui Dumnezeu şi de sacralitatea unor locuri din care doreşte să se împărtăşească", a spus IPS Părinte Mitropolit Teofan, care a mulţumit apoi celor care s-au implicat în amenajarea sediului Compartimentului "Pelerinaje şi turism" şi ostenitorilor care au contribuit la dăinuirea Centrului de Pelerinaje "Sfânta Parascheva". Gândul de recunoştinţă al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei s-a îndreptat şi către pelerinii care s-au înscris în demersul misionar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi care, "prin intermediul pelerinajelor, s-au apropiat mai mult de Dumnezeu". Compartimentul "Pelerinaje şi turism" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cuprinde Centrul de Pelerinaj "Sfânta Parascheva" şi Agenţia de Turism "Provitur România" şi îşi are sediul pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, lângă Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Niciun comentariu: