Manifestările comemorative cu caracter cultural, dar şi spiritual dedicate împlinirii a 132 de ani de la naşterea mitropolitului Visarion Puiu, ajunse în acest an la cea de-a XV-a ediţie, au prilejuit bucurie pentru toţi iubitorii acestui ierarh care s-a remarcat pe multiple planuri, fiind un slujitor devotat şi un patriot cu vocaţie martirică. Ediţia din acest an a avut loc cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Au fost prezenţi un număr impresionant de conferenţiari, care au adus noi mărturii despre viaţa şi activitatea mitropolitului Visarion Puiu, în programul simpozionului, care a avut loc sâmbătă la Muzeul de Istorie din Roman, fiind înscrise 25 de comunicări ştiinţifice, organizate pe două secţiuni. Cu acest prilej au fost lansate şapte volume, fiind lansat ultimul număr al revistei "Valori perene", buletinul oficial al Asociaţiei "Visarion Puiu". "În demisolul Bisericii "Sfântul Vasile cel Mare" din Roman a fost organizată expoziţia foto-documentară din viaţa şi activitatea episcopului Visarion Puiu, realizată cu sprijinul prof. Elena Istrătescu de la Arhivele Naţionale ale României şi membră a Asociaţiei "Visarion Puiu". Astfel au fost puse la dispoziţie toate documentele mitropolitului Visarion Puiu, expoziţia fiind vernisată în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, care a prezentat celor de faţă în cuvinte alese viaţa, activitatea şi cultul acestui ierarh în comunitatea română de la Paris", ne-a declarat pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman şi preşedintele Asociaţiei "Visarion Puiu".
Un mare ierarh, un slujitor devotat al altarului
Duminică, 27 februarie 2011, în ziua de naştere a mitropolitului Visarion Puiu, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Membrii Asociaţiei "Visarion Puiu" au participat apoi la slujba Parastasului, oficiată de Preasfinţia Sa. Au fost făcute mai multe evocări de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi de pr. protopop Florin Ţuscanu. Comemorarea mitropolitului Visarion Puiu a continuat duminică seara la Casa de Cultură din Paşcani, unde a avut loc un program artistic şi a fost lansată revista "Valori perene". "Ieri dimineaţă, participanţii la simpozion s-au îndreptat către Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, unde au vorbit tinerilor seminarişti despre ce a însemnat Visarion Puiu şi despre locul lui în istoria Bisericii noastre. Visarion Puiu, aflat în atenţia contemporanilor, a fost un mare ierarh, un slujitor devotat al altarului şi al intereselor neamului său, un patriot şi un misionar iscusit", a spus pr. protopop Florin Ţuscanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu