vineri, 18 martie 2011
IPS Teofan a slujit Liturghia Darurilor la Catedrală
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat miercuri seara Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Cu acest prilej, tânărul Adrian Florea a fost hirotonit diacon. La final, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat faptul că prin Sfânta Liturghie creştinii capătă putere pentru a merge mai departe pe drumul Postului Mare, amintind, în continuare, de pomenirea Cuviosului Alexie, omul lui Dumnezeu. "Toţi sfinţii, toţi creştinii care încearcă prin pocăinţă să se apropie de Dumnezeu sunt oameni ai Lui. Dintre aceştia iată unul pe care îl sărbătorim pe 17 martie, numit "omul lui Dumnezeu". Dacă citim viaţa Cuviosului Alexie descoperim lumini care ne ating sufletul şi care ne îndeamnă spre mai multă pocăinţă, spre mai multă legătură cu Dumnezeu. Astfel putem deveni oameni ai cerului, ai Bisericii, ai lui Dumnezeu, precum Cuviosul Alexie", a spus IPS Teofan.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu