marți, 29 martie 2011

Parastas pentru domnitorul Vasile Lupu la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“

La Mănăstirea "Sfinţii Trei Ierarhi" din Iaşi a fost omagiat ieri, printr-o slujbă de pomenire, domnitorul Vasile Lupu, la 350 de ani de la trecerea lui la cele veşnice. Parastasul a fost săvârşit de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi. Alături de obştea Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi" şi de părintele stareţ arhim. Nichifor Horia, la evenimentul religios au participat pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, arhim. Vitalie Danciu, stareţul Mănăstirii Golia din Iaşi, şi stavrofora Maria Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou din Iaşi. La final, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre personalitatea domnitorului Vasile Lupu, remarcând faptul că acesta a ctitorit mai multe biserici care au fost zid de apărare împotriva duşmanilor. "În această zi se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că a găsit în domnitorul Moldovei Vasile Lupu o minte luminată, un braţ puternic şi mai ales o inimă de creştin. Ctitorirea de biserici i-a fost preocuparea de căpetenie, fiind conştient de faptul că un popor fără biserici nu există. Ştia pericolul venit din sud şi anume influenţa islamică. Ştia, de asemenea, de pericolul pe care îl reprezentau stăpânitorii de atunci ai Transilvaniei sau vrăjmăşiile venite din nordul Poloniei. Avea conştiinţa că zidirea de biserici constituie zidul de apărare cel mai eficient pentru Biserica drept-slăvitoare din Moldova. Îi mulţumim lui Dumnezeu că a găsit în Vasile Lupu persoana care să aducă în Moldova moaştele Sfintei Parascheva. Mâna lui Dumnezeu a fost prezentă în viaţa acestui mare domnitor al Bisericii şi al neamului", s-a exprimat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de preoţii slujitori şi de participanţi, a vizitat apoi Sala Gotică a Mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi", unde se păstrează acoperămintele de mormânt ale domnitorului, precum şi o tapiţerie realizată în aur şi argint, ţesute de doamna Tudosca, soţia domnitorului Vasile Lupu.

Niciun comentariu: