vineri, 12 noiembrie 2010
„Diplomă de excelenţă“ pentru PS Ioachim Băcăuanul
Cu ocazia deschiderii unei noi ediţii a Simpozionului Naţional de Estetică, organizat de Centrul de Cultură şi Arte "George Apostu" din Bacău, şi a serbării a 20 de ani de existenţă a acestei instituţii de cultură, miercuri, 10 noiembrie, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a primit "Diploma de excelenţă" şi medalia jubiliară a Centrului de Cultură. "Este o cinste şi o onoare pentru noi să acordăm această distincţie şi medalie unui ierarh şi păstor al Bisericii Ortodoxe, mai ales că Centrul de Cultură "George Apostu" a avut întotdeauna legături deosebite cu Biserica. Pe de altă parte, am oferit această distincţie pentru sufletul curat al Preasfinţiei Sale, dar şi pentru ceea ce înseamnă credinţa pentru poporul român, un stâlp de bază al existenţei acestuia", a declarat Gheorghe Popa, directorul Centrului de Cultură din Bacău. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de PS Ioachim Băcăuanul, între cei premiaţi de Centrul de Cultură şi Arte "George Apostu" din Bacău s-au mai numărat academicieni din ţară şi din Republica Moldova, profesori universitari din Bacău, Bucureşti, Iaşi şi alţi oameni de cultură din ţară.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu