De cum intri în Gura Sadovei privirile îţi sunt atrase de Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe". "Satul cu oameni frumoşi" este de fapt titlul uneia dintre cărţile scriitorului Dragoş Vicol, fiu al Sadovei. Autorul volumului amintit face referire în cartea sa atât la frumuseţea fizică a oamenilor, cât şi la cea sufletească, menţinută prin păstrarea credinţei şi a tradiţiilor româneşti din zonă. O zi de duminică petrecută la Biserica "Sfântul Gheorghe" din parohia Sadova I îţi dă impresia că trăieşti cu un secol în urmă. Oamenii sunt cei care prin portul lor şi prin modul în care au împodobit biserica menţin vie imaginea satului de altădată.
"Sadovenii sunt buni credincioşi, şi vrednici şi gospodari"
Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" din parohia Sadova a fost sfinţită prima dată în anul 1909, fiind ridicată în trei ani, cu ajutorul credincioşilor din parohie şi al Mitropoliei Cernăuţiului. Lăcaşul de închinăciune a fost târnosit de mitropolitul Vladimir Repta în timpul păstoririi ca paroh a pr. Dionisie Constantinovici. Pictura în interior a fost realizată de elevii de la Şcoala de Arte şi Meserii din Câmpulung Moldovenesc, sub îndrumarea prof. Ioan Pâslea, iar cea din exterior, de pictorul Vasile Pascu. A fost sfinţită de episcopul Irineu Crăciunaş, care s-a născut în Sadova. Icoanele din catapeteasmă sunt lucrate de Petre Poenar din Fundu Moldovei. În biserică sunt obiecte sculptate de sculptorul Valerian Ursache din parohie. "Sfântul lăcaş se impune prin monumentalitatea sa, ca o adevărată catedrală, acoperişul fiind din ţiglă smălţuită adusă din Viena. Arhitectura este în stil moldovenesc, iar ferestrele sunt în stil gotic. În ultimii ani, la Biserica "Sf. M. Mc. Gheorghe" au avut loc lucrări de renovare atât în interior, cât şi în exterior. De asemenea, în 1997 au fost achiziţionate două clopote, în anul 2001 s-a ridicat o casă praznicală, iar în anul 2004 sfântul lăcaş a fost dotat cu încălzire centrală. Sadovenii sunt buni credincioşi, şi vrednici şi gospodari. Ei joacă un rol important în afirmarea specificului naţional, în special prin cusăturile şi prin vestitele bundiţe din Sadova", a amintit pr. paroh Teodor Moroşan. Ansamblul parohial mai cuprinde clopotinţa, care a fost sfinţită de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen când a venit în această parohie pentru a binecuvânta lucrările de renovare a bisericii. Casa de prăznuire a fost ridicată în timpul părintelui paroh Teodor Moroşan, care ne-a spus că "în incinta curţii bisericii există mormântul părintelui Dionisie Constantinovici şi al scriitorului Dragoş Vicol". Programul liturgic al Bisericii "Sf. M. Mc. Gheorghe" cuprinde în duminici şi sărbători Utrenia, Litia, Sfânta Liturghie şi pomenirea pentru cei adormiţi. În fiecare an, pe 15 august, are loc Parastasul pentru cei plecaţi la Domnul. În această zi, credincioşii aduc prinoase la cimitir şi rostesc rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor care au plecat în lumea veşniciei. Corul bisericii Sadova I, format din enoriaşii parohiei, oferă răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie. "Când am ajuns în parohie eram protopop de Câmpulung Moldovenesc. Am avut prilejul să-i avem ca oaspeţi de seamă în parohie pe vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu, episcopul Irineu Crăciunaş, episcopul Gherasim Putneanul, care mi-a fost coleg de clasă", a declarat pr. paroh Teodor Moroşan, care a condus timp de 12 ani Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
Misiune şi activităţi pastoral-misionare în parohia Sadova II
Biserica "Sf. Nicolae" din parohia Sadova II a fost ridicată între anii 1929-1934 pe locul unui sfânt lăcaş mai vechi ridicat de românii veniţi din Ardeal. Pictura a fost realizată între anii 1959-1963 în timpul păstoririi preoţilor Adrian Brătianu şi Andrei Fiscuteanu. A fost resfinţită în anul 1963 de către episcopul Irineu Crăciunaş. În anul 2000 pictura a fost spălată prin contribuţia unui fiu al satului, Radu Cuca. "În ultimii ani au fost demarate lucrările la o nouă casă de prăznuire mai încăpătoare, care mai cuprinde două săli de muzeu, un paraclis şi un cabinet de asistenţă socială. În parohie există coruri ale copiilor, care au participat la diverse concursuri sau festivaluri. Programul "Hristos împărtăşit copiilor" se derulează de un an pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani. "Pe timpul iernii copiii au venit la orele de cateheză, fie că a plouat sau nins, fie că a fost ger. Copiii sunt averea unei parohii şi a unei naţiuni. Fără copii istoria s-ar pierde. Desigur că şi Biserica face parte din istorie, iar copiii sunt averea noastră cea mai de preţ şi bucuria noastră. Bătrânii sunt de asemenea în atenţia noastră. Îi ajutăm cât putem, fie cu medicamente, fie cu alimente. Nu sunt foarte mulţi bătrâni în situaţii grave, dar atât câţi sunt încercăm să-i ajutăm", a declarat pr. paroh Simion Mândrilă.
"Biserica din sufletele credincioşilor trebuie desăvârşită"
Credincioşii din parohia Sadova II sunt oameni deosebiţi şi apropiaţi de biserică. Cu ajutorul lor s-a ridicat Biserica "Sfântul Nicolae". În fiecare an merg în pelerinaj la mănăstirile din judeţul Neamţ. Oamenii sunt legaţi de Mănăstirea Neamţ şi de Mănăstirea Sihăstria, unde ascultau cuvintele de învăţătură ale părintelui Cleopa. Sunt oameni deosebiţi, credincioşi. Primul lucru pe care l-am spus credincioşilor când am venit în parohie a fost acela că Biserica este cea mai importantă. Biserica din sufletele credincioşilor trebuie înălţată, desăvârşită pentru că prin participarea la slujbele bisericii nu facem altceva decât să zidim lăcaş de închinare în viaţa de dincolo. Iar pilda pe care o poate da un păstor sunt faptele vieţii lui", a mai adăugat pr. Simion Mândrilă. În Sadova II se obişnuieşte ca ieşirea la morminte să aibă loc pe 14 octombrie, atunci creându-se "o armonie între cele dumnezeieşti şi cele pământeşti", după cum ne-a mărturisit părintele paroh. O tradiţie frumoasă a parohiei este ca Taina Sfântului Botez să fie oficiată doar după Sfânta Liturghie, încercându-se, de asemenea, ca Taina Cununiei să se săvârşească doar duminica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu