„Suferinţa există acolo unde nu este comuniune între oameni“

În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi a avut loc ieri, 22 mai 2009, prima zi a Simpozionului Naţional cu tema „Suferinţă şi vindecare în societatea contemporană. Perspective interdisciplinare“, urmând ca astăzi să aibă loc cea de-a doua parte a întâlnirii de lucru. Întrunirea este organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) prin Centrul de Formare şi Consiliere „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil“, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ şi Biroul de catehizare a tineretului din cadrul MMB, în colaborare cu Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, Centrul de informare şi suport comunitar - AIDRom din Iaşi şi Organizaţia World Vision România.

În deschiderea lucrărilor, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, a adresat un cuvânt de binecuvântare în care a vorbit despre suferinţa oamenilor, din viaţa de zi cu zi. „Ca preoţi şi arhierei, ca misionari dintre creştinii mireni, ne străduim să convingem omul că suferinţa lui Hristos este calea creştină autentică şi, fără asumarea ei, nu putem cunoaşte bucuria adevărată din această lume şi nici mântuirea în veşnicie. Întreaga osteneală a omului este, însă, aceea de a evita durerea sau a o depăşi, dacă aceasta i-a cuprins fiinţa. În faţa unei asemenea situaţii, predica noastră are drept rezultat cel mult naşterea unei stări de admiraţie faţă de cei care, prin răstignirea suferinţei, au dobândit învierea Taborului. Cât priveşte altoirea îndemnului pe trunchiul vieţii proprii, acesta este un lucru despre care oamenii preferă să asculte altă dată, precum odinioară atenienii. Cuvântul nostru despre suferinţă este, trebuie să recunoaştem, cuvânt fără putere multă. Aceasta pentru că noi înşine, cu fericite excepţii, facem tot ce ne stă în putinţă pentru a fugi de suferinţă. Ne vorbeşte cineva de rău, nu avem linişte până nu arătăm tuturor că nu e nimic adevărat din cele spuse despre noi. Cum reuşim noi să ne convingem pe noi înşine şi, prin aceasta, pe alţii că acesta este drumul? Din Ghetsimani şi de pe Golgota, din închisoarea Zoricăi Laţcu şi din deznădejdea părintelui Sofronie, din acel cutremurător «Nu mă răzbunaţi» al lui Gafencu şi din iubirea Sfântului Siluan pentru toată făptura izvorăsc tot atâtea răspunsuri la taina suferinţei“, a reliefat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„Trăim permanent această tensiune între durere şi plăcere“

Prima parte a lucrărilor, la care au participat profesori universitari, preoţi profesori şi medici din Alba Iulia, Iaşi, Oradea, Sibiu, Suceava şi Timişoara, s-a desfăşurat sub titlul „Portretul suferindului“ şi a început cu vizionarea unui film. În cadrul celei de-a doua dezbateri, în grupuri de lucru, s-a discutat despre „Instrumentele şi metodele de vindecare a suferinţei“, iar în ultima parte a fost abordată tema „Posibilităţi de abordare interdisciplinară a soluţiilor la suferinţă“. Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa, prorectorul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a vorbit în alocuţiunea sa despre nevoile unui om aflat în suferinţă. „Noţiunea de nevoie a celui aflat în suferinţă trebuie nuanţată. Există nevoi pe care le simţim ca pe o durere chiar existenţială. Dar există şi dureri pe care le considerăm că nu sunt dureri. Trebuie să facem distincţia între «a vorbi despre suferinţă» şi «a vorbi în orizontul suferinţei». Trăim permanent această tensiune între durere şi plăcere. Fugim de durere şi căutăm plăcerea, ajungând din nou la durere. Despărţirea acestor tensiuni nu se poate realiza fără trecerea în orizontul relaţiei dintre suferinţă şi bucurie. Suferinţa este un paradox în existenţa umană, de aceea cred că nu trebuie să glorificăm suferinţa“, a spus pr. prof. univ. dr. Gheorghe Popa.

„Suferinţa se învaţă“

Maica Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de Formare şi Consiliere „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, a explicat care este diferenţa dintre durere şi suferinţă. „Trebuie să facem deosebirea între durere şi suferinţă. Durerea e glasul lui Dumnezeu din trupul, sufletul şi duhul nostru. Suferinţa se învaţă. Atitudinea durerii o învăţăm de la părinţi, de la şcoală, de la societatea în care trăim. Cred că putem să scăpăm de suferinţă dacă vom învăţa să ne asumăm durerea şi să răspundem într-un fel în care să fim fericiţi că avem bucurii, indiferent câte dureri am avea. Acest lucru este mărturisit de sfinţi, de oamenii care au suferit, de cei care îşi asumă durerea“, a menţionat maica Siluana Vlad.

Pr. prof. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna“ a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, a remarcat faptul că oamenii nu sunt crescuţi să înfrunte suferinţa, să o motiveze şi să o însoţească, iar prof. dr. Petre Dumitrescu, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Socio-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, a afirmat că „suferinţele sunt acelea care sunt asumate fizic şi spiritual de fiecare om. În momentul în care îşi asumă aceste tulburări fizice, sufleteşti şi spirituale, omul îşi schimbă registrul existenţial. În acel moment omul realizează că se află într-o stare de disconfort existenţial şi caută să iasă din această situaţie“. Pr. conf. dr. Miron Erdei, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Oradea, a amintit faptul că suferinţa există acolo unde nu e dragoste. „Dacă există dragoste, suferinţa poate fi înţeleasă sau acceptată, aşa cum au făcut marii pustnici. Suferinţa există acolo unde nu este comuniune între oameni. Suferindul nu rabdă faptul că i se acordă milă, dar se bucură când vede că este susţinut în suferinţa lui şi este înconjurat cu dragoste“, a spus pr. Erdei. Simpozionul dedicat suferinţei şi vindecării în societatea contemporană va continua şi astăzi, cu dezbaterea în plen a temei „Instrumentele şi terapiile destinate suferinzilor din perpectiva vindecării persoanei umane“, urmând ca ulterior să aibă loc o evaluare a întâlnirii şi închiderea lucrărilor.(Z.L.)