luni, 18 mai 2009
Sfinţirea Centrului „Melchisedec Ştefănescu“ din Roman
PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, va oficia astăzi, 18 mai, slujba de sfinţire a Centrului de zi pentru copii „Melchisedec Ştefănescu“ din municipiul Roman. În acest centru ce va funcţiona în cadrul Şcolii nr. 8 din Roman, 20 de elevi din clasele I-IV vor beneficia de o masă caldă pe zi şi vor participa la programe didactice şi recreative. „Centrul de zi pentru copii este destinat elevilor ce provin din familii nevoiaşe şi va fi coordonat de pr. Cătălin Creţu, asistent social al Protopopiatului Roman. Un număr de 20 de elevi vor avea zilnic o masă caldă gratuită, urmând ca, după programul şcolar, să se desfăşoare activităţi extraşcolare în două săli special amenajate în incinta acestei instituţii de învăţământ. În cadrul centrului de zi, Protopopiatul Roman va oferi lunar sprijin suplimentar pentru doi copii care vor fi incluşi în acest program. Urmând exemplul altor centre de zi deschise la Bacău, iniţiatorii proiectului îşi propun să sprijine şi familiile acestor copii incluşi în program“, a declarat pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret şi mass-media al Episcopiei Romanului. Sfinţirea centrului de zi va încheia evenimentele prilejuite de comemorarea episcopului Melchisedec Ştefănescu, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc anul acesta 117 ani. (Z.L.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu