vineri, 8 mai 2009
Concert de muzică psaltică la Iaşi
În Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iaşi va avea loc, mâine, 8 mai 2009, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, a XVI-a ediţie a Festivalului de muzică bizantină. Vor participa Corul „Altarul“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi, Corul „Basileus“ al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare“ din Iaşi, Corul „Ichos“, Corul „Anghelos“ al Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi şi Corul „Floralia“ al Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi. „Concertul este organizat în spiritul păstrării tradiţiei cântării psaltice româneşti, pentru care au luptat mulţi muzicieni de seamă. Dorim, totodată, reuniunea şi stimularea unor formaţii diferite de clerici, laici, monahi, monahii, care aparţin unor mănăstiri, biserici, şcoli şi care practică această muzică. Nu am aplicat niciodată ideea de concurs, pentru că scopul acestei manifestări este slava lui Dumnezeu“, a spus dr. Gabriela Ocneanu, director ştiinţific al Centrului de Studii Bizantine Iaşi şi profesor la Universitatea de Arte „George Enescu“.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu