marți, 19 mai 2009
Şedinţa de primăvară a Protopopiatului Roznov
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Biserica „Sf. Nicolae“ din Roznov. După slujbă a urmat şedinţa de primăvară a preoţilor din Protopopiatul Roznov, prezidată de IPS Teofan, în cadrul căreia pr. Lupu Constantin a susţinut referatul cu tema „Viaţa şi opera Sf. Vasile cel Mare. Chipul slujitorului după Sfântul Vasile cel Mare“. „După expunerea acestei teme, Înalt Preasfinţitul a prezentat câteva extrase din viaţa şi activitatea Sfântului Vasile cel Mare, precum şi îndrumări cu privire la trăirea liturgică a preotului şi a credincioşilor. Apoi, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a prezentat şi probleme de ordin administrativ, toate conţinând sfaturi din partea Înalt Preasfinţiei Sale pentru preoţii slujitori“, a declarat pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu