sâmbătă, 30 mai 2009

Proiectul „Masa Bucuriei“, în Arhiepiscopia Iaşilor

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, din luna februarie a acestui an Biroul de Asistenţă socială „Diaconia“ al Centrului Eparhial Iaşi, împreună cu SC Selgros Iaşi derulează Proiectul „Masa Bucuriei“.

Proiectul „Masa Bucuriei“ constă în oferirea de produse alimentare şi nealimentare de către magazinul Selgros Iaşi, în scop social. De buna desfăşurare a proiectului se ocupă echipa Biroului de Asistenţă socială „Diaconia“ a Centrului Eparhial Iaşi, care asigură preluarea produselor, transportul şi distribuirea la beneficiari. Proiectul a debutat în luna februarie 2009, continuând în lunile martie şi aprilie cu o livrare săptămânală, în ziua de vineri. Începând cu a doua parte a lunii aprilie, s-au făcut câte două livrări pe săptămână, în zilele de marţi şi vineri. Produsele oferite în cadrul acestui program au fost: iaurturi, lapte, smântână, brânzeturi, produse de panificaţie, produse din carne (congelate şi refrigerate), compoturi, legume congelate ş.a., la acestea adaugându-se şi produse nealimentare, constând în materiale de igienă casnică, scutece pentru copii etc.

Iniţiativă cu impact în rândul beneficiarilor

Beneficiarii acestui proiect au fost persoanele asistate din următoarele instituţii: Fundaţia „Petru Vodă“ - Azilul de bătrâni „Sf. Pantelimon“ şi Centrul social pentru copii „Petru Vodă“, din localitatea Poiana Teiului, judeţul Neamţ, Asociaţia „Familia Nostra“ din Iaşi, Centrul socio-medical Bivolari, Centrul socio-medical Sculeni, Cantina socială „Sf. Sava“ din Iaşi, Centrul de formare şi consiliere „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil“ din Iaşi, Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ din Iaşi. De asemenea, printre beneficiarii acestui proiect se numără şi familiile care se confruntă cu probleme de risc social, familiile cu mulţi copii şi fără posibilităţi materiale, persoanele fără adăpost, aflate în baza de date a Biroului de Asistenţă socială „Diaconia“ al Centrului Eparhial Iaşi. Proiectul „Masa Bucuriei“ este o iniţiativă foarte bună, având un impact deosebit în rândul beneficiarilor, dar şi al societăţii, în general, care este îndemnată în felul acesta să arate că îi pasă de suferinţa şi de nevoia semenului şi, aşa cum se numeşte proiectul, aduce bucurie atât beneficiarilor, dar şi celor care oferă.

Parteneriat între Patriarhia Română şi Selgros SRL

Proiectul „Masa Bucuriei“ a fost iniţiat de Patriarhia Română, iar numele acestuia a fost dat de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Proiectul de ajutorare a persoanelor asistate social de Patriarhia Română, prin fundaţiile sale, a demarat din luna ianuarie a acestui an. Încă de atunci, partenerul SC Selgros a început livrările de produse către fundaţiile şi asociaţiile Patriarhiei, iar oamenii nevoiaşi au primit alimentele şi celelalte ajutoare de la aceste centre sociale.

Niciun comentariu: