joi, 5 septembrie 2013

Taberele „Vestitorii Bucuriei“, la final

În perioada iunie-august 2013, Centrul de vacanţă pentru copii şi tineret „Vestitorii Bucuriei“ din Staţiunea Bălţăteşti a găzduit peste 270 de copii şi tineri care au participat la taberele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Primii sosiţi la Bălţăteşti au fost copiii din Tabere de echitaţie „Izvoarele Bucuriei“, organizate de Departamentul Tabere al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Aceştia au venit din toate zonele ţării, bucurându-se de cursurile de echitaţie efectuate de instructori autorizaţi, dar şi de alte activităţi spirituale şi educative, specifice vacanţelor de vară. În perioada 15-31 august a avut loc prima ediţie a taberelor „Vestitorii Bucuriei“, la care au participat 38 de copii de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca“ din Piatra Neamţ şi trei copii aflaţi în plasament în familii din judeţul Neamţ. Pe parcurs, acestora li s-au alăturat 13 copii din Botoşani şi din Piatra Neamţ, majoritatea provenind din familii numeroase şi care au participat la o tabără organizată de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor. Aceste tabere misionar-educaţionale s-au desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fiind un prilej de bucurie adus copiilor defavorizaţi, abandonaţi de familii sau orfani. Deschiderea oficială a taberelor s-a marcat prin săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din parohia Săcăluşeşti-Agapia, Protopopiatul Tg. Neamţ. Copiii au beneficiat de o masă caldă la casa socială a comunităţii parohiale, după care s-au deplast în staţiunea Bălţăteşti. Aici, o echipă, formată din 12 tineri animatori şi coordonatori de ateliere din cadrul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Tg. Neamţ şi Botoşani i-au aşteptat nerăbdători pe micuţi.

Pelerinaje la mănăstiri

Primele zile au fost dedicate atelierelor de comunicare, muzică, dans şi tir cu arcul. Copiii au avut prilejul de a învăţa să facă o felicitare pentru o persoană dragă, au deprins să tragă cu arcul la ţintă, au învăţat cântece de tabără şi au pătruns în tainele dialogului, alături de coordonatorul atelierului. După-amiază au fost întreprinse activităţi sportive, drumeţii şi înot în piscina din curtea taberei. Tinerii au avut ocazia de a juca meciuri de fotbal, badminton, dar şi să realizeze desene pe asfalt, înălţări de zmeie, drumeţii la izvoarele minerale şi la stâna satului. De asemenea, participanţii au avut şi seri de proiecţii cinematografice, de karaoke şi dans. Seara de carnaval a fost o reuşită, deoarece au avut ocazia să intre în rolul personajelor lor favorite şi au defilat într-o paradă a costumelor. Copiii au avut ocazia să-şi expună talentul lor celor de faţă, producându-se, astfel, o deosebită dispoziţie şi multă voie bună. Unii copii şi-au serbat aici chiar zilele de naştere, cu tort şi alte surprize frumoase. Programul spiritual al taberei a inclus rugăciunea de dimineaţă şi cea de seară. În cadrul activităţilor, copiii au mers în pelerinaje la mănăstiri şi la obiectivele turistice din zona Neamţului. Ultima zi a fiecărei tabere a fost dedicată activităţii de tip joc interactiv, numită „vânătoarea de comori“, iar seara, tot grupul s-a adunat în jurul focului de tabără. La finalul fiecărei serii, participanţii au primit premii constând în diplome personalizate şi cadouri.

„Am întâlnit, în tabără, poveşti triste de viaţă“

Copiii prezenţi în tabăra de la Bălţăteşti ne-au mărturisit bucuria de a participa la activităţile diverse. Lidia, 11 ani, din Piatra Neamţ: „Activităţile mele preferate au fost tirul cu arcul şi muzica, unde am cântat şi am învăţat melodii frumoase. Am simţit că toţi oamenii de aici ne iubesc“. Mihai, 13 ani, din Botoşani: „Îmi pare foarte rău că s-a terminat aşa de repede. O să îmi lipsească mult echipa de animatori, deoarece ne-a învăţat să fim uniţi şi să ne comportăm ca o familie. Îmi doresc mult să venim şi la anul la Bălţăteşti“. „Această experienţă este o oportunitate de a aduce zâmbetul pe buze unor micuţi afectaţi de sărăcie sau lipsiţi de dragostea părintească“, a mărturisit Adela Simona Panaite, animator în cadrul taberei. „Am întâlnit poveşti de viaţă triste în tabără, care mi-au întărit credinţa în Bunul Dumnezeu. Copiii au fost foarte receptivi şi mi-au demonstrat că au talent“, s-a exprimat Ciudin Vanda Elena, coordonator de atelier al taberei. Pr. George Măriuţa, directorul Centrului de tineret „Vestitorii Bucuriei“, a menţionat că prin activităţile taberelor se urmăreşte integrarea copiilor care nu au avut şansa să aibă o familie şi o copilărie firească. „Ştim că cel mai nefericit lucru pentru un copil este ca familia lui să nu-i poată oferi ce-şi doreşte mai mult, încredere, siguranţă şi dragoste părintească. Apoi, copiii abandonaţi de familii sau cei care au deficienţe de intelect riscă să fie izolaţi şi compromişi psiho-social şi afectiv. Echipa taberei noastre, formată din tineri liceeni şi studenţi, s-a implicat cu dăruire, împreună cu profesioniştii Centrului Şcolar „Alexandru Roşca“. Sperăm ca aceaste tabere tematice structurate pe ateliere educaţional-formative să devină pentru noi o preocupare constantă, pentru a le oferi şi acestor copii bucuria unei vacanţe frumoase şi folositoare“, s-a exprimat pr. George Măriuţa.

Niciun comentariu: