duminică, 15 septembrie 2013

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, în Moldova

Credincioşii din Moldova sunt aşteptaţi astăzi la hramurile mai multor biserici de parohie şi de mănăstire. La Mănăstirea Râşca va fi adus din Grecia capul Sfântului Modest, iar la Mănăstirea Hadâmbu va fi organizată o procesiune în cinstea Sfintei Cruci.

Biserica Mănăstirii Râşca îşi serbează astăzi al doilea hram. Cu acest prilej, credincioşii se vor putea închina la racla în care se află capul Sfântului Ierarh Modest, care va fi adusă din Grecia. Sfintele moaşte vor rămâne la Mănăstirea Râşca până pe 16 septembrie 2013. La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi va avea loc astăzi procesiunea „Drumul Crucii“, cu prilejul sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci. Pelerinajul va avea loc de-a lungul drumului care urcă spre aşezarea monahală, drum pe care sunt ridicate 14 troiţe. După cum ne-a relatat arhim. Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, astăzi, de la ora 8:30, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, vor săvârşi Sfânta Liturghie. La final va fi sfinţit monumentul „Maica Domnului - Ocrotitoarea României“, aflat în parcarea mănăstirii.
Tot astăzi, va fi hram la Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ din cartierul ieşean Nicolina, Protopopiatul Iaşi 2, şi la Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci“ din cadrul Spitalului de Psihiatrie de la Grajduri.
În judeţul Botoşani îşi va serba hramul Schitul Lebăda, ce aparţine de Mănăstirea Guranda, iar în judeţul Neamţ îmbracă straie de sărbătoare Schitul „Poiana lui Ioan“ al Mănăstirii Sihăstria, parohia Dumbrava Roşie II şi parohia Bistra din Protopopiatul Piatra Neamţ.
În Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor va fi hram în parohiile Volovăţ şi Horodnic de Jos, Protopopiatul Rădăuţi, în parohia Gheorghiţeni - Dorna Arini, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Copiii din parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc se vor spovedi şi împărtăşi astăzi. Această tradiţie datează de mai bine de trei decenii, fiind legată de începutul noului an şcolar. După terminarea Sfintei Liturghii se va oficia Agheazma mică, apoi se va înconjura de trei ori sfânta biserică.
În Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului va fi sărbătoare în filia Perchiu a parohiei Gâleşti, Protopopiatul Oneşti.

Niciun comentariu: