vineri, 20 septembrie 2013

Inaugurarea aşezământului social al parohiei Bălcuţa

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat duminică, 15 septembrie 2013, Sfânta Liturghie în parohia Bălcuţa, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. Preasfinţia Sa a sfinţit cu acest prilej Aşezământul social-filantropic "Intrarea Maicii Domnului în Biserică". În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, ierarhul a vorbit despre semnificaţia Sfintei Cruci. "Crucea dată de Dumnezeu trebuie purtată în comuniune, în comunitate, comunicând unii cu alţi. Când mergem pe calea vieţii, purtându-ne crucea, trebuie să o ducem cu demnitate", a spus Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a transmis câteva gânduri profesorilor şi elevilor prezenţi la Sfânta Liturghie, în contextul începerii noului an şcolar. Aşezământul social-filantropic "Intrarea Maicii Domnului în Biserică" din parohia Bălcuţa a început să fie ridicat în anul 2001, aici urmând să se desfăşoare activităţile misionar-pastorale ale parohiei, orele de cateheză cu tinerii şi alte acţiuni sociale. Lucrările s-au derulat cu sprijinul credincioşilor, prin contribuţia autorităţilor locale şi a ctitorilor.

Niciun comentariu: